Psalmii lui Asaf - Psalmul 79
Cel ce pașți pe Israel, ia aminte!
1
Cel ce pașți pe Israel, ia aminte! Cel ce povățuiești ca pe o oaie pe Iosif,
2
Cel ce șezi pe heruvimi, arată-Te înaintea lui Efraim și Veniamin și Manase.
3
Deșteaptă puterea Ta și vino să ne mântuiești pe noi.
4
Dumnezeule, întoarce-ne pe noi și arată fața Ta, și ne vom mântui!
5
Doamne, Dumnezeul puterilor, până când Te vei mânia de ruga robilor Tăi?
6
Ne vei hrăni pe noi cu pâine de lacrimi și ne vei adăpa cu lacrimi, peste măsură?
7
Pusu-ne-ai în ceartă cu vecinii noștri și vrăjmașii noștri ne-au batjocorit pe noi.
8
Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi și arată fața Ta și ne vom mântui.
9
Via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai neamuri și ai răsădit-o pe ea.
10
Cale ai făcut înaintea ei și ai răsădit rădăcinile ei și s-a umplut pământul.
11
Umbra ei și mlădițele ei au acoperit cedrii lui Dumnezeu.
12
Întins-a vițele ei până la mare și până la râu lăstarele ei.
13
Pentru ce ai dărâmat gardul ei și o culeg pe ea toți cei ce trec pe cale?
14
A stricat-o pe ea mistrețul din pădure și porcul sălbatic a păscut-o pe ea.
15
Dumnezeul puterilor, întoarce-Te, Te rog; privește din cer și vezi și cercetează via aceasta.
16
Și împlinește pe cea pe care a sădit-o dreapta Ta și peste fiul omului pe care l-ai întărit pentru Tine.
17
Arse cu foc și săpate, de la mustrarea feței Tale vor peri.
18
Să fie mâna Ta peste omul dreptei Tale și peste fiul omului pe care l-ai întărit pentru Tine.
19
Și nu ne vom depărta de la Tine; ne vei înviora și numele Tău îl vom chema.
20
Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi și arată fața Ta și ne vom mântui!
Comentariu spiritual asupra Psalmului 79 - Cel ce pașți pe Israel, ia aminte!
Invocarea Păstorului divin și apelul pentru manifestare (v. 1-4)
Psalmul 79 este o rugăciune comunitară profundă pentru restaurarea națională, folosind metafora vie agricole pentru a descrie relația dintre Dumnezeu și poporul Său ales. „Cel ce pașți pe Israel, ia aminte! Cel ce povățuiești ca pe o oaie pe Iosif" nu este doar o invocație, ci o aducere-aminte a relației intime și protectoare pe care Dumnezeu a stabilit-o cu poporul Său.
„Cel ce pașți pe Israel" (ro'eh yisra'el) folosește imaginea păstorului pentru a descrie grija divină constantă și personală. „Ia aminte" (ha'azinah) este strigăte urgente pentru atenția divină focalizată asupra nevoii prezente. Nu este doar cererea pentru conștientizare, ci pentru intervenție activă.
„Cel ce povățuiești ca pe o oaie pe Iosif" (noheg katzzon yosef) extinde metafora pastorală, arătând că relația cu Dumnezeu nu este doar de grup, ci și individuală. „Iosif" reprezintă atât persoana istorică, cât și triburile nordice (Efraim și Manase) care au continuat tradiția sa.
„Cel ce șezi pe heruvimi, arată-Te înaintea lui Efraim și Veniamin și Manase" combină imaginea pastorală cu cea regală și liturgică. „Șezi pe heruvimi" (yoshev hakeruvim) se referă la tronul divin din Sfânta Sfintelor, unde Dumnezeu manifestă prezența Sa în mijlocul poporului. Este cererea ca puterea cosmică să se manifeste în istorie concretă.
Rugăciunea pentru trezirea puterii divine (v. 5-8)
„Doamne, Dumnezeul puterilor, până când Te vei mânia de ruga robilor Tăi?" exprimă frustrarea spirituală în fața aparentei întârzieri a răspunsului divin. Nu este contestarea dreptului divin de a se mânia, ci întrebarea asupra duratei acestei mânii și dacă rugăciunea încă mai are putere să ajungă la El.
„Dumnezeul puterilor" (elohei tzeva'ot) este titlul care subliniază suveranitatea divină asupra tuturor forțelor cerești și pământești. Folosirea acestui titlu în timp de criză este declarația că, în ciuda aparențelor contrare, Dumnezeu rămâne stăpân absolute al situației.
„Ne vei hrăni pe noi cu pâine de lacrimi și ne vei adăpa cu lacrimi, peste măsură?" folosește imaginea inversată a abundenței - în loc de pâine și apă care susțin viața, lacrimile au devenit hrana quotidiană. „Peste măsură" (shalish) poate însemna „măsură întreită" - o intensificare a suferinței.
„Pusu-ne-ai în ceartă cu vecinii noștri și vrăjmașii noștri ne-au batjocorit pe noi" arată că suferința nu este doar izolarea, ci și umilința publică în fața celor care ar trebui să respecte puterea și binecuvântarea divină manifestată prin poporul ales.
Metafora vie și istoria salvării (v. 9-12)
„Via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai neamuri și ai răsădit-o pe ea" introduce metafora centrală a psalmului - poporul ca viță transplantată prin grija divină din Egipt în Țara Promisă. Această imagine combină ideea de fragilitate (via necesită îngrijire constantă) cu cea de productivitate și frumusețe.
„Mutat-o" (tassi'a) implică nu doar scoaterea, ci transplantarea atentă cu toate rădăcinile și pregătirea pentru un nou mediu. „Izgonit-ai neamuri" arată că Dumnezeu a pregătit activ locul pentru poporul Său, nu l-a lăsat să se lupte singur pentru teritoriu.
„Cale ai făcut înaintea ei și ai răsădit rădăcinile ei și s-a umplut pământul" descrie succesul inițial al proiectului divin. „Cale ai făcut" (pinita lefaneiha) înseamnă că a îndepărtat toate obstacolele pentru creșterea sănătoasă. Via nu doar că a supraviețuit, ci a prospertat dincolo de așteptări.
„Umbra ei și mlădițele ei au acoperit cedrii lui Dumnezeu. Întins-a vițele ei până la mare și până la râu lăstarele ei" folosește hiperbola poetică pentru a descrie epoca de aur a Israelului sub David și Solomon, când influența națiunii s-a extins de la Mediterana la Eufrat.
Lamentația asupra devastării prezente (v. 13-17)
„Pentru ce ai dărâmat gardul ei și o culeg pe ea toți cei ce trec pe cale?" este întrebarea dureroasă care contrastează istoria glorioasă cu realitatea prezentă de vulnerabilitate și jaf. „Gardul" (gedereiha) reprezintă protecția divină care făcea ca poporul să fie inaccesibil dușmanilor.
„O culeg pe ea toți cei ce trec pe cale" (aruha kol-overei darech) arată că ceea ce era cândva protejat și respectat a devenit pradă ușoară pentru oricine dorește să profite. Nu mai este vorba de dușmani organizați, ci de profitori oportuniști.
„A stricat-o pe ea mistrețul din pădure și porcul sălbatic a păscut-o pe ea" folosește imaginea animalelor necurate și distructive pentru a descrie forțele care au devastat poporul. Aceste animale nu doar că consumă, ci și distrug prin comportamentul lor violent și necontrolat.
„Dumnezeul puterilor, întoarce-Te, Te rog; privește din cer și vezi și cercetează via aceasta" este apelul pentru intervenția divină activă. „Întoarce-Te" (shuv-na) sugerează că Dumnezeu pare să-Și fi întors fața, iar acum este implorat să Se întoarcă cu atenția și grija Sa.
Rugăciunea pentru restaurare și angajamentul de credincioșie (v. 18-20)
„Să fie mâna Ta peste omul dreptei Tale și peste fiul omului pe care l-ai întărit pentru Tine" introduce o dimensiune mesianică în rugăciune - cererea pentru un conducător divin-ales care să restaureze gloria națională și să împlinească scopurile divine.
„Omul dreptei Tale" (ish yeminecha) se poate referi la conducătorul ideal care stă la dreapta divină și primește autoritatea pentru a conduce poporul. „Fiul omului pe care l-ai întărit" (ben-adam imeatzta lach) poate fi referire la dimensiunea umană a acestui conducător, dar întărit cu putere divină.
„Și nu ne vom depărta de la Tine; ne vei înviora și numele Tău îl vom chema" este promisiunea de credincioșie condiționată de restaurarea divină. „Nu ne vom depărta" (lo-nasog) este angajamentul de a nu mai repeta erorile care au condus la judecata prezentă.
„Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi și arată fața Ta și ne vom mântui!" este refrainul care încadrează întreg psalmul (repetate în v. 4, 8, 20), subliniază că salvarea nu depinde de efortul uman, ci de manifestarea favorii divine și de restaurarea relației stricate.
Aplicarea spirituală pentru viața creștină
Psalmul 79 ne învață că în perioadele de secetă spirituală și aparentă abandonare divină, este legitim și necesar să ne întoarcem la fundamentele relației noastre cu Dumnezeu - la identitatea noastră ca popor păstorit și îngrijit de El, nu ca entitate independentă.
Metafora vie ne reamintește că viața spirituală necesită îngrijire constantă și protecție divină. Când „gardul" protecției pare să lipsească și suntem vulnerabili la atacurile spirituale, soluția nu este autodepărarea, ci rugăciunea pentru restaurarea prezenței divine active în viețile noastre.
Rugăciunea „întoarce-ne" ne arată că inițiativa restaurării aparține lui Dumnezeu, nu nouă. Pocăința autentică recunoaște că nu putem să ne reparăm singuri relația cu Dumnezeu, ci avem nevoie de lucrarea harului divin care să ne întoarcă la El.
Promisiunea „nu ne vom depărta de la Tine" ne provoacă să evaluăm onest angajamentele noastre spirituale și să recunoaștem că perseverența în credință depinde nu doar de voința noastră, ci de înnoirea continuă a puterii divine în viețile noastre.
Refrainul repetitiv „arată fața Ta și ne vom mântui" ne învață că salvarea vine din manifestarea prezenței divine, nu din înțelegerea noastră sau din eforturile noastre religioase. Când Dumnezeu Își arată fața, transformarea este inevitabilă și completă.