Pildele lui Solomon - Capitolul 26
Nebunul și Leneșul
1
Ca zăpada vara, și ca ploaia în timpul secerișului, așa de nepotrivită este slava pentru un nebun.
2
Cum zboară vrabia încoace și încolo și cum se rotește rândunica, așa nu nimerește blestemul neîntemeiat.
3
Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar, și nuiaua pentru spinarea nebunilor.
4
Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni și tu cu el.
5
Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înțelept.
6
Cel ce trimite o solie printr-un nebun își taie singur picioarele și bea nedreptate.
7
Cum sunt picioarele unui olog, așa este și o pildă în gura nebunilor.
8
Ca unul care leagă piatra de praștie, așa este cel ce dă nebunului slavă.
9
Ca un spin care nimerește în mâna unui om beat, așa este o pildă în gura nebunilor.
10
Ca un arcaș care rănește pe toți, așa este cel ce tocmește pe nebuni și pe cei dintâi care trec.
11
Cum se întoarce câinele la ce a vărsat, așa se întoarce nebunul la nebunia lui.
12
Dacă vezi un om care se crede înțelept, poți să ai mai multă nădejde de un nebun decât de el.
13
Leneșul zice: „Afară este un leu, pe ulițe este un leu!"
14
Cum se învârtește ușa pe țâțâni, așa se învârtește leneșul în patul lui.
15
Leneșul își afundă mâna în blid, și-i vine greu s-o ducă la gură.
16
Leneșul se crede mai înțelept decât șapte oameni care răspund cu judecată.
17
Ca unul care apucă un câine de urechi, așa este cel ce se amestecă într-o ceartă care nu-l privește.
18
Ca un nebun care aruncă săgeți aprinse, săgeți și moarte,
19
Așa este omul care își înșală aproapele, și apoi zice: „Am vrut numai să glumesc!"
20
Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; și când nu mai este niciun șoptitor, cearta se potolește.
21
După cum cărbunele face jăratec, și lemnele foc, tot așa omul gâlcevitor aprinde cearta.
22
Cuvintele șoptitorului sunt ca niște prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor.
23
Ca zgura de argint pusă pe un ciob de pământ, așa sunt buzele aprinse și o inimă rea.
24
Cel ce urăște se preface cu buzele lui, dar în lăuntrul lui pregătește înșelăciunea.
25
Când îți vorbește cu glas dulce, nu-l crede, căci șapte urâciuni sunt în inima lui.
26
Chiar dacă-și ascunde ura în prefăcătorie, totuși răutatea lui se va descoperi în adunare.
27
Cine sapă o groapă va cădea în ea, și piatra se întoarce peste cel ce o prăvălește.
28
Limba mincinoasă urăște pe cei ce-i zdrobește, și gura linguşitoare pregătește pieirea.
Comentariu la Proverbe 26 - Nebunul și Leneșul
1. Galeria Nebunului - Portret în Comparații (v. 1-12)
Solomon creează un portret complex al nebunului prin comparații memorabile. Slava pentru nebun este nepotrivită precum zăpada în timpul verii. Deosebit de puternică este imaginea câinelui care se întoarce la ce a vărsat (v. 11) - nebunul repetă greșelile, incapabil să învețe din experiență. Aparentul paradox dintre versetele 4 și 5 („nu răspunde nebunului" vs. „răspunde nebunului") nu este contradicție, ci înțelepciune contextuală: uneori trebuie să taci ca să nu cobori la nivelul lui, alteori trebuie să răspunzi ca să nu-și confirme iluziile. Discernământul dictează care răspuns e potrivit.
2. Satiră despre Leneș (v. 13-16)
Descrierea leneșului este satiră la cel mai înalt nivel literar. „Afară este un leu!" - leneșul inventează pericole imaginare pentru a justifica pasivitatea. Comparația cu ușa care se învârtește pe țâțâni este genială: leneșul se mișcă, dar nu pleacă nicăieri, întocmai ca ușa care se deschide și se închide dar rămâne pe loc. Punctul culminant al satirei este versetul 15: leneșul își afundă mâna în blid dar i-e prea lene să o ducă la gură - hiperbolă care ilustrează paralizia extremă a voinței.
3. Clevetitorul și Puterea Cuvântului (v. 20-22)
Solomon observă că cearta are nevoie de combustibil pentru a arde. „Când nu mai sunt lemne, focul se stinge" - clevetitorul este cel care furnizează acest combustibil. Fără el, conflictele s-ar stinge natural. Versetul 22 oferă o perspectivă psihologică profundă: cuvintele bârfei sunt ca prăjiturile - par dulci și atractive, dar pătrund adânc în suflet, otrăvindu-l. Ascultarea bârfei ne face complici la răul ei.
4. Ipocrizia și Legea Răsplătirii (v. 23-28)
Finalul capitolului tratează ipocrizia - discrepanța dintre vorbele dulci și inima plină de ură. „Șapte urâciuni" în inima linguşitorului arată că păcatul cel mai periculos este cel ascuns sub mască de bunăvoință. Versetul 27 enunță legea spirituală a răsplătirii: cel ce sapă groapă altuia va cădea el însuși în ea. Aceasta nu este doar o observație morală, ci o lege a universului spiritual - răul se întoarce împotriva autorului său.
Învățăminte de Înțelepciune
Rugăciune de Încheiere
Doamne, Care vezi inimile și cunoști gândurile, ferește-mă de nebunia care se crede înțelepciune și de lenea care inventează scuze. Curățește-mi buzele de orice cuvânt care alimentează conflictul sau transmite bârfa. Dă-mi o inimă sinceră, care să vorbească ce gândește și să gândească ce vorbește. Ajută-mă să nu sap gropi pentru alții și să nu cad în cele săpate de mine însumi. Fă-mă om integru, ale cărui vorbe și fapte sunt una. Prin Hristos, Adevărul întrupat. Amin.