Psalmii lui David - Psalmul 113
La ieșirea lui Israel din Egipt
1
La ieşirea lui Israel din Egipt, a casei lui Iacob dintr-un popor barbar,
2
Ajuns-a Iuda sfinţirea Lui, Israel stăpânirea Lui.
3
Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.
4
Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor.
5
Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie Iordane, că te-ai întors înapoi?
6
Munţilor, că aţi săltat ca berbecii şi dealurilor, ca mieii oilor?
7
De faţa Domnului s-a cutremurat pământul, de faţa Dumnezeului lui Iacob,
8
Care a prefăcut stânca în iezer, iar piatra în izvoare de apă.
9
Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău,
10
Ca nu cumva să zică neamurile: "Unde este Dumnezeul lor?"
11
Dar Dumnezeul nostru e în cer; în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut.
12
Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti:
13
Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea;
14
Urechi au şi nu vor auzi; nări au şi nu vor mirosi;
15
Mâini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla, nu vor glăsui cu gâtlejul lor.
16
Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei.
Comentariul spiritual al Psalmului 113 (114-115)
Exodul: actul fondator al poporului lui Dumnezeu (versetele 1-2)
Psalmul 113 (în tradiția ebraică Psalmii 114-115) este un psalm istoric care comemorează Exodul, evenimentul fundament al identității israelite. Această eliberare din robia egipteană devine simbolul suprem al salvării divine și modelul pentru toate izbaviele urmatoare, inclusiv mântuirea creștină.
"La ieșirea lui Israel din Egipt" - evocarea momentului istoric care a trans format o colecție de triburi nomade într-un popor al lui Dumnezeu. Exodul nu a fost doar o migrație, ci o naștere națională și spirituală sub protecția directă a lui Dumnezeu.
"A casei lui Iacob dintr-un popor barbar" - sublinierea contrastului cultural și spiritual dintre Israel și Egipt. "Poporul barbar" se referă la diferenta de limbă și mentalitate, dar mai ales la paganismul egiptean care se opunea adorației adevăratului Dumnezeu.
"Ajuns-a Iuda sfințirea Lui" - transformarea tribului lui Iuda în sanctuarul special al lui Dumnezeu. Această alegere anticipează rolul special al acestui trib în mesianismul biblic, din care va ieși linia regală a lui David și, în final, Mesia.
"Israel stăpânirea Lui" - stabilirea lui Israel ca domeniul regal al lui Dumnezeu pe pământ. Aceasta nu înseamnă suprematism etnic, ci responsabilitatea de a fi reprezentanții lui Dumnezeu printre națiuni.
Această dualitate - Iuda ca sanctuar (sfințire) și Israel ca regate (stăpânire) - simbolizează dimensiunile preoțească și regală ale misiunii poporului ales.
Natura se înclină înaintea prezenței divine (versetele 3-6)
"Marea a văzut și a fugit" - personificarea marii ca martir al puterii divine. Referirea la trecerea prin Marea Roșie, când apele "au fugit" înaintea poporului, demonstrând că însăși forțele naturii se supun comenzilor divine.
"Iordanul s-a întors înapoi" - evocarea celeilalte treceri miraculoase, prin râul Iordan, când poporul a intrat în Țara Promise. Aceste două treceri încadrează părăsirea robiei (Marea Roșie) și intrarea în libertate (Iordanul).
"Munții au săltat ca berbecii" - imaginea poet ică a pământului care se cutremură de bucurie în prezența lui Dumnezeu. Munții, simboluri ale stabilității și immobilității, devin "dinamici" în fața majestății divine.
"Și dealurile ca mieii oilor" - completarea imaginii cu elemente mai fine și grațioase. Dacă munții sunt ca "berbecii" (forță și vigoare), dealurile sunt ca "mieii" (gracie și tinerețe).
"Ce-ți este ție, mare, că ai fugit?" - întrebările retorice care intensifică dramatismul scenei. Psalmistul întreabă elementele naturii de motivul comportamentului lor neobisnuit, știind foarte bine răspunsul.
Acest dialog imaginar cu natura subliniază că tota creația recunoaște autoritatea Creatorului și i se supune voluntar, spre deosebire de oameni care adesea rezistă.
Răspunsul ultimat: prezența Domnului (versetele 7-8)
"De fața Domnului s-a cutremurat pământul" - explicația pentru comportamentul neobisnuit al naturii: prezența directă a lui Dumnezeu. "Cutremurul" nu indică frică, ci recunoașterea și respectul față de Suveranul suprem.
"De fața Dumnezeului lui Iacob" - identificarea personală a Dumnezeului universal cu zeul particul al lui Iacob/Israel. Același Dumnezeu care îl întâlnise pe Iacob la Betel și se luptase cu el la Iaboc, Se manifestă acum cu putere cosmică.
"Care a prefăcut stânca în iezer" - referire la minunea de la Rephidim (Exodul 17:6) și la Cadeș (Numeri 20:11), când Moise a lovit stânca și a ieșit apă. Această transforma ire a durității în limpezime simbolizează puterea lui Dumnezeu de a schimba imposibilul.
"Iar piatra în izvoare de apă" - intensificarea imaginii: nu doar apă tempo ară, ci "izvoare" - sursă continua și abundantă. Aceasta prefigurează cuvintele lui Hristos despre apa vie și "râurile de apă vii" din inima credinciosului.
Umilirea și afirmarea monoteismului (versetele 9-11)
"Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă" - attitudinea de umilitate perfectă a poporul mant uit. Deși benefic iar direct ai miracolelor, israelitii recunos că gloria aparține exclusiv lui Dumnezeu.
"Pentru mila Ta și pentru adevărul Tău" - motivele divine pentru intervenție: caracterul compas ional și credincioșia Sa. Eliberarea nu se ba zează pe meritele poporului, ci pe natura și promisiunile lui Dumnezeu.
"Ca nu cumva să zică neamurile: 'Unde este Dumnezeul lor?'" - motivația misionară: onoarea numelui lui Dumnezeu printre națiuni. Dumnezeu acționează pentru a Se face cunoscut și respectat de toată omenirea.
"Dar Dumnezeul nostru e în cer" - afirmația transcendenței divine. Spre deosebire de idolii păgâni care sunt limi tați la tempele lor, Dumnezeul Israelului domnește din ceruri asupra întregului univers.
"În cer și pe pământ toate câte a voit a făcut" - autoritatea absolută și liberta tea perfectă a lui Dumnezeu. El nu este constrâns de limite spațiale sau temporale, făcând tot ceea ce își propune.
Criticarea idolatriei și consecințele ei (versetele 12-16)
"Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucruri de mâini omenești" - expunerea paradoxului idola trie: adorația a ceea ce este inferior fiintei umane. Materialele prețioase nu pot comp ensa lipsa de viață și conștiință.
"Gură au și nu vor grăi" - începutul unei anali ze sistematice a neputinței idolilor. Deși au formele org anelor functi onale, le lips ește esența - capacitatea de a funcționa real.
"Ochi au și nu vor vedea; urechi au și nu vor auzi" - continuarea cataloagelor neputinței senzor iale. Idolii nu pot percepe lumea în jurul lor, fiind inferiori chiar și animalelor.
"Nări au și nu vor mirosi; mâini au și nu vor pipăi" - extinderea la toate simțurile și capacitățile de interacțiune. Idolii sunt complet izolați de realitatea fizică.
"Picioare au și nu vor umbla, nu vor glăsui cu gâtlejul lor" - culminarea cu incapacitatea de mișcare și comunicare. Idolii sunt sta tici și muti, fixîndu-se în aceeași poziție fără a putea răspunde ador atorilor.
"Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei" - consecința morală și spirituală a idola trie: oamenii devin ca obiectele pe care le adoră. Idolatria nu duce doar la dezamagire, ci la degra darea umană.
"Și toți cei ce se încred în ei" - extinderea maledi cției asupra tuturor care pun încrederea în idoli. Aceasta nu este o ame nințare arbitrară, ci o consecință naturală: încrederea în ceea ce este mort și neputincios duce la moarte spirituală.
Învățăminte spirituale pentru viața creștină
1. Exodul ca model al mântuir ii: Eliberarea din Egipt prefig urează mântuirea creștină - ieșirea din robia păcatului prin puterea lui Dumnezeu.
2. Poporul ales ca sfințire și stăpânire: Credincioșii sunt chemați să fie atât sanctuar (sfințire) cât și reprezentanți (stăpânire) ai lui Dumnezeu în lume.
3. Natura ca martir al puterii divine: Creația întreagă recunoaște autoritatea lui Dumnezeu și servește planurilor Sale, model pentru supunerea umană.
4. Umilitatea în fața miracolelor: Beneficiarii har ului divin nu trebuie să se laude, ci să direcț ioneze toată gloria spre Dumnezeu.
5. Motivarea misionară: Acțiunile lui Dumnezeu în favoarea popo rului Său au ca scop final recunoașterea Sa de către toate națiunile.
6. Supremația transcendenței: Dumnezeul adevărat nu este limitat de spațiu sau timp, dominat peste întreaga creație.
7. Ridicolul idola trie: Orice formă de idolatrie - materială, intelectuală sau spirituală - este fundamental absurdă, reducând pe om la nivelul obiectelor neinteligente.
8. Transfor marea prin adorație: Oamenii devin asemănători cu obiectul adorației lor - vii și dinamici prin adorația Dumnezeului adevărat, sau morți și statici prin idolatrie.