Evanghelia după Matei - Capitolul 16
Mărturisirea lui Petru și Cheile Împărăției
1
Și apropiindu-se fariseii și saducheii și ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer.
2
Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roșu.
3
Iar dimineața ziceți: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roșu-posomorât. Fățarnicilor, fața cerului știți s-o judecați, dar semnele vremilor nu puteți!
4
Neam viclean și adulter cere semn și semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Și lăsându-i, a plecat.
5
Și venind ucenicii pe celălalt țărm, au uitat să ia pâini.
6
Iar Iisus le-a zis: Luați aminte și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor.
7
Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: Aceasta, pentru că n-am luat pâine.
8
Dar Iisus, cunoscându-le gândul, a zis: Ce cugetați în voi înșivă, puțin credincioșilor, că n-ați luat pâine?
9
Tot nu înțelegeți, nici nu vă aduceți aminte de cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, și câte coșuri ați luat?
10
Nici de cele șapte pâini, la cei patru mii de oameni, și câte coșuri ați luat?
11
Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor.
12
Atunci au înțeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor.
13
Și venind Iisus în părțile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?
14
Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre proroci.
15
Și le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt?
16
Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
17
Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit ești Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
18
Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.
19
Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.
20
Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul.
21
De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Săi că trebuie El să se ducă la Ierusalim și să pătimească mult de la bătrâni și arhierei și cărturari și să fie omorât și a treia zi să se scoale.
22
Și luându-L Petru deoparte, a început să-L mustre, zicând: Să-Ți fie milă, Doamne! Nu se va întâmpla aceasta cu Tine.
23
Iar El, întoarcându-Se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, Satano! Mie scandalon ești, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.
24
Atunci a zis Iisus ucenicilor Săi: De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea și să-Mi urmeze.
25
Căci cine va voi să-și mântuie sufletul, îl va pierde; iar cine va pierde sufletul său pentru Mine, îl va găsi.
26
Căci ce folos va avea omul dacă va câștiga lumea toată și sufletul său va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
27
Căci Fiul omului va să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi și atunci va răsplăti fiecăruia după fapta lui.
28
Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce vor vedea pe Fiul omului venind în împărăția Sa.
Mărturisirea lui Petru și Întemeierea Bisericii - Identitatea lui Hristos și Costul Disciplinatului
Capitolul 16 din Matei constituie unul dintre punctele culminante ale Evangheliei, marcând tranziția decisivă de la demonstrația puterii mesianice la pregătirea pentru sacrificiul final. Prin cererea de semne din cer, avertizarea despre aluatul fariseilor, marea mărturisire a lui Petru, prima profeție clară despre moarte și înviere, și învățătura despre costul urmării, acest capitol explorează întrebarea fundamentală care domină întreaga narațiune evanghelică: "Cine este cu adevărat Isus?" Răspunsul la această întrebare nu este doar intelectual, ci transformator, solicitând nu doar recunoașterea identității divine, ci și acceptarea implicațiilor radicale ale acestei identități pentru toți cei care doresc să-I fie urmași. Capitolul combină momentele de revelație și glorie cu realitățile dure ale sacrificiului și costului, oferind o perspectivă echilibrată asupra naturii adevăratei credințe.
Cererea pentru Semne și Orbirea Spirituală (versete 1-4)
Alianța neobișnuită dintre "farisei și saducheii" pentru a-L "ispiti" pe Isus arată profunzimea opoziei Sa religioase. Aceste două grupuri erau în mod normal antagoniste - fariseii credeau în învierea morților și în autoritatea tradițiilor orale, în timp ce saducheil o negau pe ambele. Faptul că se unesc împotriva lui Isus demonstrează că prezența Sa amenința fundamentele ambelor sisteme religioase.
Cererea lor pentru "semn din cer" pare rezonabilă din perspectiva evaluării unei pretensii mesianice. Totuși, contextul arată că aceasta nu provine din curiozitate sinceră, ci din dorința de a-L compromi pe Isus. Ei văzuseră deja numeroase miracole, dar le atribuiseră sursei demonice. Acum caută un "semn din cer" - probabil un fenomen cosmic sau metereologic dramatic - care să se conformeze expectațiilor lor preconcepute despre cum ar trebui să se manifeste puterea divină.
Răspunsul lui Isus cu analogia vremii - "Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roșu" - demonstrează ironia situației. Ei sunt experți în citirea semnelor naturale pentru predicții meteorologice banale, dar nu reușesc să interpreteze "semnele vremilor" spirituale care sunt mult mai evidente și importante. "Semnele vremilor" se referă la indicațiile clare că epoca mesianică sosise prin lucrarea lui Isus.
Verdictul "Neam viclean și adulter" este condamnarea cea mai severă pe care o rostește Isus împotriva unei generații. "Viclean" (poneros) sugerează nu doar răutatea, ci și intenționalitatea malițioasă. "Adulter" folosește imaginea matrimonială din Vechiul Testament pentru a descrie infidelitatea spirituală - Israel era "căsătorită" cu Dumnezeu prin legământ, dar își căuta satisfacția spirituală în altă parte.
Singura concesie - "semnul lui Iona" - se referă la experiența profetului în pântecele balenei și eliberarea sa după trei zile și trei nopți. În contextul Evangheliei lui Matei, aceasta reprezintă singura anticipație clară a morții și învierii lui Isus care va fi oferită generației reticente. Este ultimul "semn" care le va fi dat, și el va fi înțeles doar în retrospectivă.
Aluatul Fariseilor - Contaminarea Spirituală (versete 5-12)
Uitarea ucenicilor de a lua pâini pare un detaliu minor, dar creează contextul pentru o învățătură importantă despre prioritățile spirituale. Grija pentru necesar fizice imediate poate distrage atenția de la pericole spirituale mai subtile dar mai periculoase.
Avertizarea lui Isus - "Luați aminte și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor" - folosește o metaforă puternică pentru influența spirituală coruptoare. Aluatul lucrează invizibil prin întreaga masă de aluat, transformând-o complet. Similarmente, falsele învățături religioase se răspândesc treptat și schimbă caracteral spiritual al unei comunități.
Incomprehensiunea inițială a ucenicilor - "Aceasta, pentru că n-am luat pâine" - arată tendința umană de a interpreta avertizările spirituale în termeni materiali. Ei erau încă gândiți în categorii fizice despre pâine literală, ratând mesajul spiritual despre corrupția doctrinară.
Frustrarea lui Isus cu "puțin credincioșilor" nu este mânie, ci durere pedagogică. Termenul "puțin credincioșilor" (oligopistoi) nu sugerează lipsa totală a credinței, ci o credință prea mică pentru a face conexiunile necesare între experiențele anterioare și situațiile prezente. Ei aveau credință suficientă să-L urmeze pe Isus, dar insuficientă pentru a învăța lecții mai profunde din experiențele lor.
Recordatoriul despre cele două înmulțiri miraculoase - "Nu vă aduceți aminte de cele cinci pâini... și câte coșuri ați luat?" și "Nici de cele șapte pâini... și câte coșuri ați luat?" - subliniază că ucenicii au fost martorii direcți ai providenței divine asupra nevoilor fizice. Dacă Isus poate hrăni mii de oameni cu resurse minime, sigur problema unei mese nu ar trebui să-i îngrijoreze.
Clarificarea finală - "Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor" - redirectionează atenția de la griji materiale la pericole spirituale. Comprensiunea ucenicilor că "nu le zisese să se ferească de aluatul pâinii, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor" arată că au învățat să interpreteze vorbirea lui Isus la nivel spiritual, nu doar literal.
Marea Mărturisire - Revelația Identității Divine (versete 13-20)
Mutarea spre "părțile Cezareii lui Filip" este geografic și simbolic semnificativă. Aceasta era o zonă predominant păgână, unde influența religiei evreiești era minimă și unde se găsea un temple dedicat zeului Pan. În această atmosferă cosmopolită și religios plurală, Isus ridică întrebarea fundamentală despre identitatea Sa.
Întrebarea inițială - "Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?" - folosește titlul favorit al lui Isus pentru Sine și sondează perceptia publică. "Fiul Omului" era titlu cu conotații mesianice din Daniel 7, dar era suficient de ambiguu pentru a nu provoca imediat acuzații de blasfemie.
Răspunsurile ucenicilor - "Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții că ești Ilie, alții că ești Ieremia sau unul din prooci" - arată că publicul recunoștea ceva extraordinar în Isus, dar nu ajunsese la înțelegerea completă a identității Sale. Toate răspunsurile Îl plasează în categoria profetică, care este onorabilă dar inadecvată.
Comparația cu Ioan Botezătorul sugera că Isus era o reîncarnare sau continuare a ministerului Precursorului. Identificarea cu Ilie reflecta expectația că acest profet va reveni înainte de ziua Domnului (Maleahi 4:5). Referința la Ieremia poate să reflecte tema suferinței pentru popor. Categoria generală "unul din prooci" indica recunoașterea autorității spirituale fără specificarea identității precise.
Întrebarea personală - "Iar voi cine ziceți că sunt?" - transferă discuția de la speculațiile altora la convingerea personală. Aceasta este întrebarea definitivă care solicită nu doar informații despre Isus, ci și angajament personal față de El. Răspunsul nu poate să fie neutru sau academie - necesită o poziție personală.
Mărturisirea lui Petru - "Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu" - constituie cea mai completă declarație de credință din Evanghelii până la acest punkt. "Hristos" (Christos, Meshiach) înseamnă "Unsul" și identifică pe Isus cu Mesia promis din Scripturi. "Fiul Dumnezeului celui viu" merge dincolo de titlurile mesianice la afirmarea identității divine. "Cel viu" contrastează cu idolii morți ai păgânilor și afirmă puterea activă și prezenta a adevăratului Dumnezeu.
Răspunsul lui Isus la mărturisirea lui Petru este extraordinar de solemn și plin de semnificație. "Fericit ești, Simone Bar-Iona" folosește numele original al lui Petru și patronimicul său, personalizând binecuvântarea. "Fericit" (makarios) este același termen folosit în Beatitudin, indicând o stare de satisfacție spirituală profundă care vine din relația corectă cu Dumnezeu.
Explicația sursei acestei revelații - "că nu carnea și sângele ți-a descoperit aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri" - stablește că înțelegerea identității lui Isus nu poate fi atinsă prin investigație umană normală. "Carnea și sângele" înseamnă efortul și înțelepciunea umană. Doar "Tatăl... din ceruri" poate deschide ochii spirituali pentru a vedea adevărul despre identitatea divină a lui Isus.
Întemeierea Bisericii și Cheile Împărăției (versete 17-20)
Declarația fundamentală - "Și Eu îți zic ție că tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea" - a fost subiectul unor interpretări intense de-a lungul istoriei creștine. Jocul de cuvinte dintre "Petru" (Petros - piatră mică, bolovan) și "piatră" (petra - stâncă masivă) este clar în grecaca originală și probabil și mai evident în arameica vorbită de Isus.
Interpretările variază despre ce reprezintă "această piatră": persoana lui Petru, credința lui Petru, mărtusirea pe care a făcut-o, sau Isus Însuși ca obiectul mărturisirii. Din contextul imediat și din paralele din alte părți ale Noului Testament, se pare că "piatra" se referă la Petru în rolul său reprezentativ ca purtător de cuvânt al apostolilor și primul lor conducător, dar întotdeauna în dependența de mărturisirea despre Isus pe care tocmai a făcut-o.
"Biserica Mea" (ekklesia mou) este prima utilizare directă a acestui termen în Evanghelii. Termenul ekklesia se referea la o adunare sau congregație chemată împreună pentru un scop specific. "Mea" indică proprietatea personală și grija pastorală a lui Isus pentru această comunitate. Aceasta nu va fi doar o altă organizație religioasă, ci comunitatea specială a celor care recunosc identitatea Sa divină.
Promisiunea - "și porțile iadului nu o vor birui" - folosește imaginea unei cetăți asediate pentru a descrie atacurile spirituale asupra Bisericii. "Porțile iadului" (hades) se referă la puterea morții și a răului organizat împotriva planurilor lui Dumnezeu. Promisiunea nu este că Biserica va evita atacurile, ci că nu va fi depășită de ele. Puterea care a înviat pe Isus din morți va susține și apăra comunitatea Sa.
"Cheile Împărăției cerurilor" reprezintă autoritatea de a deschide sau închide accesul la beneficiile spirituale ale Împărăției. În cultura antică, cheia simboliza autoritatea administrativă. Această autoritate va fi exercitată prin proclamarea Evangheliei - oferind iertarea celor care cred și avertizând de consecințele respingerii.
Principiul "legării" și "dezlegării" - "Orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri; și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri" - folosește terminologia rabinică pentru interpretarea și aplicarea legii religioase. "A lega" însemna a declara ceva interzis; "a dezlega" însemna a permite. Aceasta nu este o autoritate arbitrară, ci responsabilitatea de a interpreta și aplica corect învățătura lui Isus în situații concrete.
Instrucțiunea de tăcere - "Atunci a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Isus, Hristosul" - pare contradictorie după o mărturisire atât de puternică. Totuși, aceasta reflectă înțelegerea lui Isus că identitatea Sa mesianică nu putea fi înțeleasă corect fără înțelegerea naturii suferinței Sale. Proclamarea timpurie a identității mesianice ar putea crea așteptări politice greșite și ar interfera cu planul divin al mântuirii prin sacrificiu.
Prima Profeție despre Moarte și Înviere (versete 21-23)
Momentul alegerii - "De atunci a început Isus să arate ucenicilor Săi" - marchează o tranziție crucială în strategia pedagogică a lui Isus. "De atunci" (apo tote) indică că după mărturisirea clară despre identitatea Sa divină, era timpul pentru următoarea fază a revelației: natura suferintă a misiunii mesianice.
Necesitatea divină - "că trebuie să meargă la Ierusalim" - folosește cuvântul "dei" care indică compulsia divină, nu doar probabilitatea umană. Aceasta nu este o tragedie nefericită sau un accident istoric, ci împlinirea planului divin de mântuire. "La Ierusalim" specifică locul care va deveni teatrul ultimei drame redemptoare.
Agenții suferirii - "să pătimească multe de la bătrâni, de la arhierei și de la cărturari" - identifică specific grupiurile religioase care vor fi responsabile pentru respingerea și condamnarea lui Isus. Aceasta nu este vagă referință la "oameni răi", ci predicția precisă că chiar conducătorii spirituali oficiali ai poporului ales vor fi agenții respingerii Mesiei.
Culminația tragică - "să fie omorât" - folosește termenul cel mai direct pentru execuția violentă, fără eufemisme sau atenuări. Aceasta nu este doar suferință sau persecuție, ci moartea efectivă. Pentru ucenici care tocmai L-au recunoscut ca "Fiul Dumnezeului celui viu", aceasta trebuie să fi fost șocantă și contradictorie.
Speranța finală - "și a treia zi să învie" - introduce elementul care transformă tragedia în triumf. "A treia zi" oferă specificitate temporală care face profeția verificabilă. Învierea nu este vagă continuitate spirituală, ci întoarcerea la viața fizică care va valida identitatea divină și autoritatea mesianică.
Reacția impulsivă a lui Petru - "Și luându-L de o parte, Petru a început să-L mustre, zicând: Ferească Dumnezeu, Doamne! Nu ți se va întâmpla aceasta!" - este psihologic înțelegătoare dar spiritual greșită. Aceiași Petru care tocmai făcuse mărturisirea perfectă despre identitatea lui Isus acum încearcă să-L împiedice să-Și împlinească misiunea. "Ferească Dumnezeu" (hileos soi) este o expresie puternică de respingere a unei posibilități nedorite.
Mustrarea severă - "Dar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: Du-te înapoia Mea, Satano!" - este printre cele mai dure cuvinte pe care le adresează Isus vreunui ucenic. "Du-te înapoia Mea" îl repoziționează pe Petru din poziția de opoziție în poziția de următor. "Satano" nu îl identifică pe Petru cu diavolul, ci arată că argumentul său servește scopurilor satanei de a împiedica planul de mântuire.
Diagnosticul problemei - "Piedică pentru Mine ești, că nu gândești cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor" - explică de ce reacția lui Petru este atât de problematică. "Piedică" (skandalon) se referă la o capcană sau obstacol pus în calea cuiva. Problema nu este răutatea intenționată, ci perspectiva limitată care nu înțelege metodele divine.
Costul Disciplinatului - Învățătura despre Sacrificiu (versete 24-28)
Extinderea învățăturii - "Atunci Isus a zis ucenicilor Săi" - indică că ceea ce urmează se aplică nu doar lui Petru, ci tuturor celor care doresc să-I fie urmași. Principiile care guvernează viața și misiunea lui Isus se aplică și celor care pretind că-L urmează.
Condiția fundamentală - "Dacă voiește cineva să vină după Mine" - face urmarea să fie o chestiune de alegere voluntară, nu de coerciție. "Voiește" (thelo) se referă la o decizie deliberată și informată, nu la un impuls momentan sau presiune externă. Urmarea autentică începe cu o alegere conștientă.
Prima cerință - "să se lepede de sine" - cere renunțarea la instinctele egoiste și prioritățile egocentrice care caracterizează existența căzută. "A se lepezi" (arneomai) este același verb folosit pentru negarea lui Petru din curtea lui Pilat. Disciplinatul autentic necesită o "negare" deliberată a dorin ilir naturale de autopreservare și autoglorificare.
A doua cerință - "să-și ia crucea" - folosește imaginea celei mai umilitoare și dureroase forme de execuție pentru a ilustra nivelul de sacrifice necesar. În lumea romană, crucea era simbolul suferinței extreme și al rușinii publice. Fiecare următor trebuie să fie dispus să accepte propriul său nivel de suferință pentru cauza Evangheliei.
A treia cerință - "să vină după Mine" - cere urmarea activă și continuă, nu doar admirația de la distanță. "Să vină după" (akoloutheo) implică o relație dinamică de disciplinat în care urmașul se aliniază cu direcția și prioritățile învățătorului.
Paradoxul vierii - "Căci cel ce va voi să-și scape viața, o va pierde; iar cel ce-și va pierde viața pentru Mine, o va afla" - prezintă logica inversată a Împărăției cerurilor. "Viață" (psyche) se referă la mai mult decât existența biologică - include personalitatea, identitatea și sensul existenței. Încercarea de a păstra viața prin evitarea riscurilor și sacrificiilor duce la o existență goală și lipsită de sens.
Întrebarea provocatoare - "Căci ce va folosi omului dacă va câștiga toată lumea, iar sufletul său îl va pierde?" - pune în perspectivă toate ambițiile și realizările umane. "Toată lumea" (ton kosmon holon) reprezintă succesul material și social maxim posibil. "Sufletul" (psyche) reprezintă esența personală a existenței umane. Schimbul nu este economic favorabil chiar și la cel mai optimist scenariu.
Întrebarea care urmează - "Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?" - subliniază caracterul ireversibil al acestei pierderi. Nu există bunuri suficient de valoroase pentru a răscumpăra o viață spirituală distrusă. Aceasta face deciziile despre priorități să fie critic de importante.
Promisiunea întoarcerii - "Căci Fiul Omului va să vină în gloria Tatălui Său, cu îngerii Săi, și atunci va răsplăti fiecăruia după fapta sa" - oferă perspectiva eternă care dă sens sacrificiilor temporale. "Va să vină" (mellei erchesthai) indică certitudinea viitoare a acestui eveniment. "În gloria Tatălui Său" contrastează cu umilința prezentă și arată adevărata Sa identitate divină.
Promisiunea imediată - "Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa" - oferă confirmarea mai apropiată pentru cei care ar putea fi descurajați de perspectiva sacrificiului fără recompensă vizibilă. Aceasta probabil se referă la Schimbarea la Față care va urma în scurt timp și va oferi o privire asupra gloriei divine a lui Isus.
Aplicații pentru Viața Spirituală Contemporană
Întrebarea lui Isus "Cine ziceți că sunt?" rămâne fundamentală pentru fiecare generație de credincioși. Nu este suficient să cunoaștem opiniile altora despre Isus; trebuie să dezvoltăm convingeri personale bazate pe întâlnirea proprie cu El și pe înțelegerea scripturală.
Mărturisirea lui Petru demonstrează că înțelegerea spirituală vine prin revelația divină, nu prin cercetarea umană. Aceasta încurajează umilința în apropierea de adevărul spiritual și dependența de Dumnezeu pentru înțelegere, mai degrabă decât să ne bazăm doar pe capacitatea intelectuală.
Conflictul dintre reacția imediată a lui Petru la profeția despre suferință și necesitatea divină pentru această suferință arată că chiar ucenicii sinceri pot deveni agenți inconștienți de opoziție la planurile lui Dumnezeu când prioritizează confortul uman în locul scopului divin.
Învățătura despre lepădarea de sine, purtarea crucii și pierderea vieții provoacă disciplinatul contemporan să depășească creștinismul convenabil spre obediența costisitoare. Biserica contemporană trebuie să redescoperă această înțelegere a disciplinatului care cere sacrificiu real pentru scopuri spirituale.
Rugăciune pentru Înțelegere și Angajament
Doamne Isuse, Tu care ești cu adevărat Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, ajută-ne să înțelegem complet și să mărturisim clar identitatea Ta divină nu doar cu buzele, ci cu întreaga noastră viață. Când suntem tentați să Îți opunem propria noastră înțelepciune sau să căutăm confortul personal în detrimentul voii Tale, amintește-ne că gândurile Tale sunt mai înalte decât gândurile noastre. Dă-ne curajul să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm fiecare crucea personală și să Te urmăm cu fidelitate, chiar când calea pare dificilă sau nepopulară. Ajută-ne să înțelegem că pierderea vieții pentru Tine este singura cale către viața adevărată și împlinirea autentică. Fă-ne să căutăm mai degrabă aprobarea Ta decât aprecierea lumii, și să fim dispuși să suferim pentru adevăr decât să ne compromitem convingerea pentru comoditate. În Numele Tău cel puternic și plin de jertfă. Amen.