Evanghelia după Matei - Capitolul 17
Schimbarea la Față și Vindecarea Copilului
1
Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
2
Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.
3
Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.
4
Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una.
5
Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L.
6
Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte.
7
Și Iisus S-a apropiat de ei, și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți.
8
Și, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.
9
Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți.
10
Și ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
11
Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni și va așeza la loc toate.
12
Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; așa și Fiul Omului va pătimi de la ei.
13
Atunci au înțeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul.
14
Și mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,
15
Și zicând: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă.
16
Și l-am dus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece.
17
Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine.
18
Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.
19
Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?
20
Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Că adevărat vă spun: De veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo și se va muta; și nimic nu va fi cu neputință vouă.
21
Iar neamul acesta nu iese decât prin rugăciune și post.
22
Iar rămânând ei în Galilea, le-a zis Iisus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor
23
Și Îl vor omorî și a treia zi Se va scula. Și s-au întristat foarte.
24
Iar când au venit ei la Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce luau didralmele și au zis: Învățătorul vostru nu dă didralmele?
25
Zice: Ba da. Și când a intrat în casă, l-a întâmpinat Iisus, zicând: Ce ți se pare ție, Simone? Împărații pământului de la cine iau dările sau birurile? De la fiii lor sau de la alții?
26
Iar Petru I-a zis: De la alții. Zis-a lui Iisus: Deci fiii sunt slobozi.
27
Dar ca să nu îi scandalizăm, du-te la mare și aruncă corluga și peștele care va ieși cel dintâi, ia-l; și deschizându-i gura, vei găsi un stater; pe acela, luând, dă-le lor pentru Mine și pentru tine.
Comentariul spiritual al Capitolului 17
Schimbarea la Față - Arătarea slavei dumnezeiești (versetele 1-9)
Schimbarea la Față este una din cele mai importante teofanii din Noul Testament, dezvăluind slava divină a lui Hristos înaintea patimilor. Iisus îi alege pe cei trei ucenici apropiaţi - Petru, Iacov şi Ioan - pentru a fi martori ai acestei revelații supreme.
Muntele înalt simbolizează apropierea de Dumnezeu prin rugăciune şi contemplație. În tradiția Bisericii, acest munte este identificat cu Tabor, locul unde cerul se întâlneşte cu pământul. Aici, Hristos Se arată în slava Sa adevărată, cea care era voalată în timpul vieții Sale pământeşti.
Prezența lui Moise şi Ilie nu este întâmplătoare: Moise reprezintă Legea, iar Ilie pe profeți. Amândoi vorbesc cu Hristos despre ieşirea Sa care urma să se împlinească la Ierusalim (cf. Luca 9:31), arătând că întreaga Scriptură mărturia despre El.
Propunerea lui Petru de a face trei colibe exprimă dorința firească de a rămâne în această stare de beatitudine. Însă glasul Tatălui intervine pentru a îndrepta atenția către Fiul: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit... pe Acesta ascultați-L". Este aceeaşi mărturisire de la Botez, dar acum în contextul slavei, nu al smereniei.
Frica ucenicilor şi mângâierea lui Iisus arată contrastul între slava dumnezeiască şi slăbiciunea omului. Atunci când se ridică, ei văd "numai pe Iisus singur" - aceasta este lecția: după toate viziunile şi experiențele spirituale, rămâne doar Hristos cel care ne călăuzeşte.
Învățătura despre Ilie şi Ioan Botezătorul (versetele 10-13)
Întrebarea ucenicilor despre Ilie reflectă aşteptarea iudaică că acesta trebuie să vină înainte de Mesia. Hristos confirmă că Ilie într-adevăr a venit în persoana lui Ioan Botezătorul, care a împlinit rolul de precursor prin chemarea la pocăință.
"Ei nu l-au cunoscut" - aceasta este tragedia refuzului spiritual. Ioan a fost respins şi ucis, prefigurând soarta lui Hristos însuşi. Acelaşi spirit de întuneric care l-a ucis pe Ioan Îl va răstigni şi pe Domnul.
Această profeție îi pregăteşte pe ucenici pentru realitatea că drumul către slavă trece prin suferință. Schimbarea la Față le oferă puterea de a înțelege că moartea nu poate învinge pe Cel care este Viața.
Vindecarea copilului epileptic - Puterea credinței (versetele 14-21)
Contrastul între slava de pe munte şi suferința din vale este izbitor. În timp ce Hristos Se arăta în glorie, ucenicii rămași jos se confruntau cu neputința lor în fața forțelor răului. Acest episod ne învață că experiența spirituală trebuie urmată de slujire practică.
Tatăl care îşi aduce copilul bolnav reprezintă umanitatea suferindă care caută vindecarea. Epilepsia copilului, descrisă ca "lunatic", era înțeleasă în antichitate ca o formă de stăpânire demoniacă, simbolizând puterea morții care ține omul rob.
Mustrarea lui Hristos: "O, neam necredincios şi îndărătnic" se referă nu doar la ucenici, ci la întreaga generație care nu reuşeşte să înțeleagă şi să accepte puterea lui Dumnezeu. Întrebarea "Până când voi fi cu voi?" anticipează plecarea Sa prin moarte şi învierea.
Vindecarea instantanee demonstrează autoritatea absolută a lui Hristos asupra tuturor puterilor întunericului. Doar cuvântul Său este suficient pentru a înfrânge orice formă de rău.
Învățătura despre credința "cât un grăunte de muștar" nu se referă la cantitatea credinței, ci la calitatea ei. Credința adevărată, oricât de mică, poate muta munți pentru că se sprijină pe puterea lui Dumnezeu, nu pe forțele omului.
"Neamul acesta nu iese decât prin rugăciune şi post" - aceste cuvinte sublinează că unele lupte spirituale cer o pregătire specială prin disciplinele duhovniceşti. Rugăciunea şi postul ne unesc cu puterea lui Dumnezeu şi ne eliberează de dependența de lucrurile materiale.
A doua profeție despre patimi (versetele 22-23)
Pentru a doua oară, Hristos anunță patimile Sale, dar acum cu mai multe detalii: va fi "dat" în mâinile oamenilor, va fi omorât, dar va învia a treia zi. Cuvântul "dat" sugerează trădarea, iar tristețea ucenicilor arată că încep să înțeleagă gravitatea situației.
Această profeție urmează imediat după Schimbarea la Față pentru a arăta că slava şi suferința sunt inseparabile în planul mântuirii. Nu poate fi slavă fără cruce, nici cruce fără slavă.
Taxa pentru templu - Libertatea şi responsabilitatea (versetele 24-27)
Episodul cu didralmele (taxa templului) ridică o întrebare profundă despre relația dintre libertatea spirituală şi responsabilitățile sociale. Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu, este liber de obligația de a plăti taxa pentru Casa Tatălui Său.
Parabolă despre împărați şi fiii lor ilustrează acest principiu: fiii împăratului sunt scutiți de taxe în propriul regat. Cu atât mai mult Fiul lui Dumnezeu este liber în Casa Tatălui Său.
Totuşi, "ca să nu îi scandalizăm" - Hristos alege să plătească taxa pentru a nu crea obstacole în calea Evangheliei. Aceasta este lecția importantă despre renunțarea la drepturi legitime pentru binele altora şi pentru avansarea Împărăției lui Dumnezeu.
Minunea cu peştele şi staterul arată providența divină şi grijile lui Dumnezeu pentru nevoile concrete ale copiilor Săi. Dumnezeu asigură mijloacele pentru împlinirea voinței Sale.
"Pentru Mine şi pentru tine" - aceste cuvinte arată solidaritatea lui Hristos cu Petru şi cu toți ucenicii Săi. El nu Se separă de ei, ci îşi asumă responsabilitățile lor ca ale Lui.
Învățăminte spirituale pentru viața creştină
1. Contemplația şi acțiunea: Schimbarea la Față ne învață că viața spirituală are nevoie de momente de contemplație, dar acestea trebuie să ne pregătească pentru slujirea în lume.
2. Credința şi disciplinele spirituale: Pentru a birui răul avem nevoie de credință activă, susținută de rugăciune şi post.
3. Libertatea şi dragostea: Libertatea spirituală se manifestă prin renunțarea la drepturi pentru binele altora.
4. Providența divină: Dumnezeu asigură mijloacele pentru împlinirea chemării noastre creştine.
5. Solidaritatea în Hristos: Mântuitorul îşi asumă povara noastră şi ne face părtaşi la slava Sa.