Evanghelia după Matei - Capitolul 19
Căsătoria și Tânărul Bogat
1
Iar după ce Iisus a sfârșit cuvintele acestea, a plecat din Galileea și a venit în hotarele Iudeii, dincolo de Iordan.
2
Și au mers după El mulțimi multe și i-a vindecat pe ei acolo.
3
Și s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L și zicând: Se cuvine, oare, omului să-și lase femeia sa, pentru orice pricină?
4
Răspunzând, El a zis: N-ați citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat și femeie?
5
Și a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup.
6
Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.
7
Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea carte de despărțire și să o lase?
8
El le-a zis: Pentru învârtoșarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsați pe femeile voastre, dar din început nu a fost așa.
9
Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, și se va însura cu alta, săvârșește adulter; și cine s-a însurat cu cea lăsată săvârșește adulter.
10
Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare.
11
Iar El le-a zis: Nu toți îngăduie cuvântul acesta, ci numai cărora le-a fost dat.
12
Căci sunt fămeni care din pântecele mamei s-au născut așa; și sunt fămeni care au fost făcuți fămeni de oameni; și sunt fămeni care s-au făcut singuri fămeni pentru împărăția cerurilor. Cine poate să îngăduie, să îngăduie.
13
Atunci au fost aduși la El prunci, ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage; dar ucenicii îi dojineau.
14
Iar Iisus a zis: Lăsați pruncii și nu-i opriți să vină la Mine, căci a acestora este împărăția cerurilor.
15
Și punându-Și mâinile peste ei, S-a dus de acolo.
16
Și, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învățător, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?
17
Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viață, păzește poruncile.
18
El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu mărturisești strâmb;
19
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
20
Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește?
21
Iisus i-a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi.
22
Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții.
23
Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăția cerurilor.
24
Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu.
25
Auzind, ucenicii s-au minunat foarte, zicând: Cine, dar, se poate mântui?
26
Iar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.
27
Atunci, răspunzând Petru, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat; ce va fi dar pentru noi?
28
Iar Iisus le-a zis: Adevărat vă spun vouă că voi, care M-ați urmat, la înnoirea lumii, când va ședea Fiul omului pe scaunul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune, judecând pe cele douăsprezece sămințe ale lui Israel.
29
Și oricine va fi lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau ogoare, pentru numele Meu, însutit va lua și viața veșnică va moșteni.
30
Iar mulți dintre cei dintâi vor fi de pe urmă, și cei de pe urmă vor fi dintâi.
Comentariul spiritual al Capitolului 19
Învățătura despre căsătorie - Unitatea divină (versetele 1-12)
Întrebarea fariseilor despre despărțirea era o capcana teologică, dar Hristos transformă întrebarea într-o revelație profundă despre natura divină a căsătoriei. În loc să Se concentreze asupra permisiunii de despărțire, El readuce atenția asupra planului original al lui Dumnezeu.
"De la început i-a făcut bărbat și femeie" - Hristos se referă la Geneza pentru a arăta că diferențierea sexuală și complementaritatea sunt parte din planul divin original. Bărbatul și femeia nu sunt concurenți, ci complemente perfect create pentru unitate.
"Vor fi amândoi un trup" - aceasta nu este doar o unire fizică, ci o unire ontologică profundă. Căsătoria devine o realitate spirituală nouă în care doi oameni formează o unitate organică în fața lui Dumnezeu. Această unire este atât de profundă încât "nu mai sunt doi, ci un trup".
"Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu desparte" - această declarație solemnă arată că căsătoria nu este doar o convenție socială sau un contract legal, ci o lucrare divină. Dumnezeu Însuși este Cel care unește soții în această legătură sfintă.
Răspunsul lui Hristos la obiecția despre Moise dezvăluie diferența dintre permisivitatea legală și idealul divin. "Pentru învârtoșarea inimii voastre" - Moise a permis despărțirea nu pentru că aceasta ar fi fost voia lui Dumnezeu, ci ca o concessie față de duritatea inimii umane. "Dar din început nu a fost așa" - standardul divin rămâne neschimbat.
Învățătura despre "fămeni" (celibatari) pentru Împărația cerurilor dezvăluie o cale spirituală specială. Aceștia nu sunt oameni neînsurați din necesitate sau întâmplare, ci cei care aleg să renunțe la căsătorie pentru a se dedica întru totul serviciului divin. Aceasta cere un har special - "Cine poate să îngăduie, să îngăduie".
Binecuvântarea pruncilor - Primirea Împărăției (versetele 13-15)
Episodul cu pruncii aduce înaintea noastră contrast profund între atitudinea ucenicilor și a lui Hristos. Ucenicii "îi dojineau" pe cei care aduceau prunci, considerând că aceștia deranjează misiunea importantă a Învățătorului. Dar Hristos Îi mustre pe ucenici, nu pe părinți.
"Lăsați pruncii și nu-i opriți să vină la Mine" - aceasta nu este doar o permisiune, ci o porunca pozitivă. Copiii au un drept natural la întâlnirea cu Hristos, și nimeni nu are dreptul să-i împiedice. Această atitudine a lui Iisus revoluționează percepția despre copii în societatea antică.
"A acestora este Împărația cerurilor" - copiii nu doar pot intra în Împărăție, ci ea le aparține prin natura lor. Aceasta nu se referă la inocența naturală, ci la caracteristicile spirituale ale copilăriei: încrederea simplă, receptivitatea totală, lipsa calculelor complicate.
"Punându-Și mâinile peste ei" - această acțiune simbolică arată binecuvântarea directă, personală, care se transmite prin atingerea sfintă. Hristos nu doar îi acceptă pe copii, ci îi binecuvântează activ prin puterea Sa divină.
Tânărul bogat - Calea perfecțiunii (versetele 16-22)
Întâlnirea cu tânărul bogat este una din scenele cele mai dramatice și instructive din Evanghelii. Întrebarea sa - "ce bine să fac ca să am viața veșnică?" - pare sinceră, dar dezvăluie o mentalitate legalistică: gândirea că mântuirea se poate câștiga prin fapte.
"De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu" - aceasta nu este o negare a bunătății Sale, ci o invitație la recunoașterea identității Sale divine. Dacă Hristos este cu adevărat bun, atunci El trebuie să fie Dumnezeu.
Citarea poruncilor - "să nu ucizi, să nu săvârșești adulter" etc. - pare să confirme calea legalistică, dar este de fapt o pregătire pentru revelația mai profundă care urmează. Hristos înumera poruncile care se referă la relațiile cu oamenii, nu cele referitoare la relația cu Dumnezeu.
"Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește?" - răspunsul tânărului pare impresionant, dar revelează o problemă profundă: viața sa morală perfecta nu i-a adus pacea spirituală. El simțe că ceva încă lipsește.
"Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor" - aceasta este provocărea supremă. Hristos nu cere aceasta de la toți oamenii, ci specific de la acest tânăr, pentru că bogăția era idolul care îl împiedica pe acesta să se dedice total lui Dumnezeu.
"Vei avea comoră în cer; după aceea, vino și urmează-Mi" - ordinea este importantă: primul pas este renunțarea, al doilea este următoarea. Nu poate fi discipol adevărat cel care nu e dispus să renunțe la tot pentru Hristos.
"A plecat întristat, căci avea multe avuții" - această plecare tristă este una din cele mai patetic scene din Evanghelii. Tânărul alege bogăția trecătoare în locul comoriori veșnice, siguranța materială în locul aventurii spirituale supreme.
Pericolul bogăției - Imposibilul devenit posibil (versetele 23-26)
"Învățătura lui Hristos despre dificultatea salvării celor bogați șochează ucenicii. "Un bogat cu greu va intra în Împărația cerurilor" - aceasta nu este o condamnare a bogăției în sine, ci recunoașterea pericolului spiritual pe care îl reprezintă.
Imaginea cămilei care trece prin urechea acului este cea mai puternică hiperbolă din învățătura lui Hristos. Unii încearcă s-o atenueze spunând că "urechea acului" ar fi fost o porțiță mică din Ierusalim, dar aceasta pierde forța imaginii. Hristos vrea să spună că este omenește imposibil pentru un bogat să se salveze prin puterea sa.
"Cine, dar, se poate mântui?" - întrebarea ucenicilor arată că au înțeles pe deplin mesajul. Dacă chiar și bogații, care par bine cu Dumnezeu prin prosperitatea lor, nu se pot salva ușor, atunci cine se poate?
"La oameni aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință" - aceasta este declarația decisivă. Mântuirea nu este o realizare umană, ci o lucrare divină. Chiar și pentru cei mai bogați, mântuirea este posibilă prin harul lui Dumnezeu.
Răsplata ucenicilor - Paradoxul Împărăției (versetele 27-30)
Întrebarea lui Petru "noi am lăsat toate și Ţi-am urmat; ce va fi dar pentru noi?" pare să fie motivată de calcule interesate, dar de fapt exprimă o întrebare legitimă. Dacă bogăția este o piedică pentru mântuire, ce se întâmplă cu cei care au renunțat la ea?
Promisiunea lui Hristos este magnifică: "veți ședea pe douăsprezece scaune, judecând pe cele douăsprezece sămințe ale lui Israel". Acesta nu este un privilegiu arbitrar, ci recunoașterea rolului special al celor douăsprezece în fundamentarea Bisericii noii alțe.
"Oricine va fi lăsat case sau frați... pentru numele Meu, înșutit va lua și viața veșnică va moșteni" - aceasta se aplică nu doar ucenicilor, ci oricărui om care face sacrificii reale pentru Evanghelie. Răsplata este dublată: înșutirea în viața aceasta (prin comunitatea spirituală) și viața veșnică.
"Mulți dintre cei dintâi vor fi de pe urmă, și cei de pe urmă vor fi dintâi" - această declarație finală anunță paradoxul fundamental al Împărației. Valorile lumești sunt întotdeauna inverse față de valorile divine. Primii în ochii lumii pot fi ultimii în Împărăție, iar ultimii pot deveni primii.
Învățăminte spirituale pentru viața creștină
1. Sfințenia căsătoriei: Căsătoria este o lucrare divină, o unire spirituală profundă care reflectă planul original al lui Dumnezeu.
2. Valoarea copiilor: Copiii au o valoare specială în ochii lui Dumnezeu și un drept natural la binecuvântarea divină.
3. Pericolul bogăției: Bogăția nu este rău în sine, dar poate deveni un obstacol major în calea spirituală dacă devine idolatrie.
4. Calea perfecțiunii: Perfecțiunea spirituală cere uneori sacrificii radicale și renunțarea la lucrurile care ne împiedică să îl urmăm pe Hristos.
5. Harul divin și imposibilul: Ce este imposibil omului este posibil lui Dumnezeu - mântuirea este o lucrare divină, nu o realizare umană.
6. Răsplata sacrificiului: Sacrificiile făcute pentru Evanghelie sunt răsplătite abundent atât în viața aceasta, cât și în cea veșnică.
7. Paradoxul valorilor divine: Sistemul de valori al Împărăției lui Dumnezeu este adesea opus celui al lumii - ultimii pot deveni primii.