Evanghelia după Matei - Capitolul 20
Pilda Lucrătorilor din Vie
1
Căci împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa.
2
Și învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa.
3
Și ieșind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alții stând în piață fără lucru.
4
Și le-a zis acelora: Mergeți și voi în vie, și ce va fi cu dreptul, vă voi da.
5
Iar ei s-au dus. Ieșind iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea, a făcut tot așa.
6
Ieșind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții, stând fără lucru, și le-a zis: De ce ați stat aici toată ziua fără lucru?
7
Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceți-vă și voi în vie și ce va fi cu dreptul veți lua.
8
Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de cei din urmă până la cei dintâi.
9
Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar.
10
Și venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat și ei tot câte un dinar.
11
Și după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei,
12
Zicând: Aceștia de pe urmă au făcut un ceas și i-ai făcut asemenea nouă, care am purtat greutatea zilei și dogoarea.
13
Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietenul meu, nu-ți fac nedreptate; nu cu un dinar te-ai învoit cu mine?
14
Ia al tău și du-te; voiesc să dau și acestuia de pe urmă ca și ție.
15
Sau nu îmi este slobod să fac cu ale mele ce voiesc? Sau ochiul tău este rău că eu sunt bun?
16
Astfel ultimii vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi ultimii. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.
17
Și suind Iisus la Ierusalim, a luat cu Sine pe cei douăsprezece ucenici deoparte pe drum și le-a zis:
18
Iată ne suim la Ierusalim și Fiul omului va fi dat arhiereilor și cărturarilor și Îl vor osândi la moarte,
19
Și Îl vor da neamurilor ca să-L batjocorească și să-L biciuiască și să-L răstignească; și a treia zi va învia.
20
Atunci s-a apropiat de El mama fiilor lui Zebedeu cu fiii ei, închinându-i-se și cerând ceva de la El.
21
Iar El i-a zis: Ce voiești? Zis-a Lui: Zi ca să șadă aceștia, ai mei doi fii, unul la dreapta Ta și unul la stânga Ta, în împărăția Ta.
22
Răspunzând Iisus, a zis: Nu știți ce cereți. Puteți bea paharul pe care am să-l beau Eu și cu botezul cu care Eu mă botez să vă botezați? Zis-au Lui: Putem.
23
Și le zice: Paharul Meu îl veți bea și cu botezul cu care Eu mă botez vă veți boteza; dar a ședea la dreapta Mea și la stânga Mea nu este al Meu să dau, ci ale celor pentru care s-a gătit de Tatăl Meu.
24
Și auzind cei zece, s-au supărat pe cei doi frați.
25
Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Știți că domnitorii neamurilor stăpânesc peste ele și cei mari își arată puterea asupra lor.
26
Nu așa să fie între voi, ci cine va voi să fie mare între voi, să vă fie slujitor;
27
Și cine va voi să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob;
28
Precum și Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți.
29
Și ieșind ei din Ierihon, a mers după El mulțime multă.
30
Și iată doi orbi, șezând lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluiește-ne, Doamne, Fiul lui David!
31
Iar mulțimea îi dojinea să tacă; dar ei mai tare strigau, zicând: Miluiește-ne, Doamne, Fiul lui David!
32
Și stând Iisus, i-a chemat și a zis: Ce voiți să vă fac?
33
Zis-au Lui: Doamne, să ni se deschidă ochii.
34
Și miluindu-Se Iisus, S-a atins de ochii lor și îndată și-au căpătat vederea și au mers după El.
Comentariul spiritual al Capitolului 20
Parabola lucrătorilor din vie - Harul divin și dreptatea (versetele 1-16)
Această parabolă vine ca o explicare și o corijare a declarației finale din capitolul anterior: "mulți dintre cei dintâi vor fi de pe urmă, și cei de pe urmă vor fi dintâi". Ea abordează una din întrebările cele mai dificile din teologia creștină: relația dintre meritele umane și harul divin.
Stăpânul casei care ieșe dis-de-dimineață să tocmească lucrători reprezintă pe Dumnezeu care cheamă oamenii la lucru în Împărația Sa. "Dis-de-dimineață" sugerează că această chemare începe devreme în istoria omenirii și continuă de-a lungul zilelor.
Dinarul pe zi era salariul normal pentru o zi de muncă. Primul grup de lucrători primește o înțelegere clară, contractuală - ei știu exact ce vor primi în schimbul muncii lor. Aceștia reprezintă pe cei care servesc lui Dumnezeu cu o mentalitate legalistică, bazată pe merit și răsplătă.
Grupurile următoare (ora a treia, a șasea, a noua) primesc promisiunea mai vagă: "ce va fi cu dreptul, vă voi da". Ei lucrează bazându-se pe încrederea în dreptatea și generozitatea stăpânului, nu pe un contract precis. Aceasta arată o relație mai profundă de încredere.
Cel mai dramatic este grupul de la ora a unsprezecea - care lucrează doar o oră. Întrebarea "De ce ați stat aici toată ziua fără lucru?" și răspunsul "Fiindă nimeni nu ne-a tocmit" dezvăluie că acești oameni nu erau lăzii, ci oameni care așteptau o oportunitate. Ei reprezintă pe cei care găsesc salvaresa abia la sfârșitul vieții lor.
Plata începând de la cei din urmă până la cei dintâi creează drama parabola. Primii văd că cei care au lucrat o singură oră primesc un dinar și așteaptă să primească mai mult - dar primesc tot un dinar.
"Cârtau împotriva stăpânului casei" - aceasta este reacția naturală umană la ceea ce pare o injustiție. "Aceștia de pe urmă au făcut un ceas și i-ai făcut asemenea nouă" - plângerea lor pare logică din perspectiva dreptății umane.
Răspunsul stăpânului în trei părți este esența învățăturii: 1) "Nu-ți fac nedreptate" - contractul a fost respectat; 2) "Nu cu un dinar te-ai învoit cu mine?" - au primit exact ce s-a convenit; 3) "Nu îmi este slobod să fac cu ale mele ce voiesc?" - Dumnezeu are dreptul să fie generos cu cine vrea.
"Ochiul tău este rău că eu sunt bun?" - această întrebare pâtrânde la rădăcina problemei. "Ochiul rău" în literatura biblică înseamnă invidia. Problema nu este că ei au primit prea puțin, ci că alții au primit "prea mult" după calculele lor umane.
"Ultimii vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi ultimii" - parabola se încheie cu această declarație care o leagă de contextul anterior. Nu este despre ordinea temporală, ci despre faptul că harul divin depășește logica merit oriului.
"Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși" - această concluzie nu contrazice universalitatea har ului, ci arată că mulți sunt chemați, dar puțini răspund pozitiv și persistă până la capăt.
A treia profeție despre patimi - Drumul către Ierusalim (versetele 17-19)
"Suind Iisus la Ierusalim" - această express nu este doar geografică, ci teologică. Ierusalimul este locul unde se va împlini planul de mântuire, unde Mielul lui Dumnezeu va fi jertfit pentru păcatele lumii. Fiecare pas către Ierusalim este un pas către cruce.
"A luat cu Sine pe cei douăsprezece ucenici deoparte" - pentru a treia oară, Hristos își pregătește ucenicii pentru ceea ce va urma. Repetarea arată atât importanța mesajului, cât și dificultatea ucenicilor de a îl înțelege.
Această profeție este cea mai detaliată: "va fi dat arhiereilor și cărturarilor" (trădarea religioasă), "Îl vor osândi la moarte" (condamnarea legală), "Îl vor da neamurilor" (implicarea autorităților romane), "să-L batjocorească și să-L biciuiască și să-L răstignească" (detalii despre execuție).
"A treia zi va învia" - profeția se încheie cu victoria. Moartea nu este sfârșitul, ci mijlocul prin care viața veșnică este oferită lumii. Această siguranță despre învierea este ceea ce-L susține pe Hristos pe drumul către Calvar.
Cererea mamei fiilor lui Zebedeu - Ambiția și slujirea (versetele 20-28)
Cererea mamei lui Iacov și Ioan vine imediat după profeția despre patimi, arătând că ucenicii nu înțelegeau încă natura Împărăției lui Hristos. Ei se gândeau încă la o împărăție politică în care vor ocupa poziții de putere.
"Să șadă unul la dreapta Ta și unul la stânga Ta în Împărăția Ta" - această cerere dezvăluie o ambiție spirituală care nu înțelege costul adevărat al grandori. Dreapta și stânga eram pozițiile de cea mai mare cinste într-un regat.
"Nu știți ce cereți" - ignoranța lor nu era intenționată, ci structurală. Ei nu realizau că pozițiile de cinste în Împărăția lui Hristos se obțin prin suferință, nu prin favorizare.
"Puteți bea paharul pe care am să-l beau Eu?" - paharul în limbajul biblic simbolizează adesea suferinața sau judecata divină. Hristos îi întreabă dacă sunt gata să împărtășească suferințele Lui, nu doar gloria Lui.
"Botezul cu care Eu mă botez" - botezul aici nu se referă la apă, ci la "cufundarea" în suferință și moarte. Este o metăforă pentru intensitatea și profunzimea experienței care îi așteaptă.
"Putem" - răspunsul lor este sincer dar naiv. Ei cred că sunt gata, dar nu înțeleg ce implică. Istoria va arăta că Iacov va fi primul apostol martir, iar Ioan va suferi exilul și persecuția.
"Paharul Meu îl veți bea" - aceasta este și o promisiune, și o profeție. Ei vor avea parte de privilegiul de a suferi pentru Hristos, dar aceasta nu le garantează pozităile de cinste pe care le doresc.
"A ședea la dreapta Mea și la stânga Mea nu este al Meu să dau, ci ale celor pentru care s-a gătit de Tatăl Meu" - chiar și Hristos Ê Fiul nu dispune arbitrar de pozițiile din Împărăție. Există un plan divin mai mare care depășește preferînțele personale.
Supărarea celorlalți zece arată că toți ucenicii se luptă cu aceeași ambiție. Nu sunt supărați pe comportamentul greșit, ci pe faptul că ai lor doi colegi au încercat să-i întreacă.
Învățătura lui Hristos despre autoritătea adevărată este fundamentală: "Domnitorii neamurilor stăpânesc peste ele" - modelul lumesc de autoritate este domnia prin forță. "Nu așa să fie între voi" - comunitatea creștină trebuie să funcționeze după principii complet diferite.
"Cine va voi să fie mare între voi, să vă fie slujitor" - paradoxul Împărăției: măreția vine prin slujire, nu prin dominare. Acesta este contrariul complet al gândirii lumești.
"Precum și Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți" - Hristos Însuși este modelul acestui tip de autoritate. El servește prin jertfă, nu prin dominare. Cuvântul "răscumpărare" (lutron) era termenul tehnic pentru prețul plătit pentru eliberarea unui sclav.
Vindecarea celor doi orbi din Ierihon - Vederea spirituală (versetele 29-34)
Episodul cu cei doi orbi închide capitolul cu o minune care are o semnificație profund simbolică. Ei sunt "orbi" fizic, dar au "vederea" spirituală de a-L recunoaște pe Iisus ca "Fiul lui David", în timp ce ucenicii, care văd fizic, sunt orbi spiritual la adevărata natură a misiunii lui Hristos.
"Milăiește-ne, Doamne, Fiul lui David!" - strigătul lor este și o rugăciune, și o mărturisire. Ei recunosc atât autoritatea regală a lui Hristos ("Fiul lui David"), cât și puterea Lui de vindeca torul ("milăiește-ne").
"Mulțimea îi dojinea să tacă" - reacția mulțimii reflectă atitudinea obișnuită față de cei marginalizați. Orbii sunt considerați o deranjare care îl distrage pe Iisus de la lucruri "mai importante". Dar ei nu se lasă descurajați.
"Ei mai tare strigau" - persistența lor în fața opoziției arată profunzimea credinței lor. Ei știu că aceasta este șansa lor de o viață, și nu se lasă împiedicați de dezaprobarea altora.
"Oprindu-Se Iisus, i-a chemat" - răspunsul lui Hristos arată prioritățile Lui. Nu este prea ocupat să răspundă strigătului de ajutor al celor care cer milă.
"Ce voiți să vă fac?" - deși nevoia lor este evidentă, Hristos îi întreabă. Vindecarea nu este impusă, ci se dăruiește în răspuns la o cerere explicită. Aceasta respectă demnitatea și libertatea persoanei umane.
"Să ni se deschidă ochii" - rugăciunea lor simpla și directă reflectă o credință pe deplin focusată. Ei nu cer bogății sau onoruri, ci doar restabilirea capacității de a vedea.
"Miluindu-Se Iisus, S-a atins de ochii lor" - combinația dintre compasiunea emoțională și acțiunea fizică arată că vindecarea lui Hristos implică întreaga Lui ființă - inima și puterea.
"Îndată și-au căpătat vederea și au mers după El" - vindecarea este instantanee și completă. Dar cel mai important este că ei devin următori. Scopul vindecării nu este doar confortul personal, ci capacitatea de a-L urma pe Hristos.
Simbolic, această minune prevestește "deschiderea ochilor" spirituală a ucenicilor, care va veni abia după învierea. Ei, ca și orbii fizici, vor trebui să strige către Hristos pentru lumina spirituală.
Învățăminte spirituale pentru viața creștină
1. Harul divin și dreptatea: Dumnezeu nu este injust când este generos. Harul depășește logica meritocrației umane fără a viola dreptatea.
2. Pericol ambiției spirituale: Chiar și dorințele de a-L sluji pe Dumnezeu pot fi contaminate de ambiția personală și de dorința de recunoaștere.
3. Adevărata autoritate: În Împărația lui Dumnezeu, autoritatea se exercită prin slujire, nu prin dominare.
4. Costul discipolului: Urmarea lui Hristos implică împărtășirea "paharului" și "botezului" Lui - adică suferinața și jertfa.
5. Persistența în rugăciune: Credința adevărată persistă în fața obstacolelor și dezaprobării altora.
6. Hristos modelul de slujire: Fiul lui Dumnezeu Însuși a venit să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru alții.
7. Vindecarea spirituală: Multe ori cei care par mai puternici social sau religios sunt orbi spiritual, în timp ce cei marginalizați văd clar adevărul spiritual.