Evanghelia după Matei - Capitolul 21
Intrarea în Ierusalim și Curățirea Templului
1
Iar când s-au apropiat de Ierusalim și au venit la Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici,
2
Zicându-le: Mergeți în satul care este înaintea voastră și îndată veți găsi o asină legată și un mânz cu ea; dezlegați-o și aduceți-o la Mine.
3
Și dacă vă va zice cineva ceva, veți spune că-I trebuie Domnului; și le va trimite îndată.
4
Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice:
5
Spuneți fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând și șezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug.
6
Mergând deci ucenicii și făcând după cum le-a poruncit Iisus,
7
Au adus asina și mânzul și deasupra lor și-au pus veșmintele, iar El a șezut peste ele.
8
Și cei mai mulți din mulțime își așterneau hainele pe cale, iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale,
9
Iar mulțimile care mergeau înaintea Lui și care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
10
Și intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta?
11
Iar mulțimile ziceau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii.
12
Și a intrat Iisus în templul lui Dumnezeu și a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor și scaunele celor ce vindeau porumbei,
13
Și le-a zis: Scris este: Casa Mea casă de rugăciune se va chema, iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari.
14
Și au venit la El în templu orbi și șchiopi și i-a vindecat.
15
Văzând însă arhiereii și cărturarii minunățiile pe care le făcea și pe copii strigând în templu și zicând: Osana Fiului lui David!, s-au supărat
16
Și I-au zis: Auzi ce zic aceștia? Iar Iisus le-a zis: Da; n-ați citit niciodată că: Din gura pruncilor și a celor ce sug Ți-ai gătit laudă?
17
Și lăsându-i, a ieșit din cetate la Betania și a înnoptat acolo.
18
Dimineața, întoarcându-Se în cetate, a flămânzit.
19
Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze și i-a zis: Să nu mai iasă rod din tine în veci! Și îndată s-a vestejit smochinul.
20
Și văzând ucenicii s-au minunat, zicând: Cum îndată s-a vestejit smochinul?
21
Răspunzând Iisus, le-a zis: Adevărat vă spun: De veți avea credință și nu vă veți îndoi, nu numai ale smochinului veți face, ci chiar și acestui munte de-i veți zice: Ridică-te și du-te în mare, se va face.
22
Și toate câte veți cere în rugăciune, având credință, veți lua.
23
Și venind El în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului, zicând: Cu ce putere faci Tu acestea? Și cine Ți-a dat puterea aceasta?
24
Răspunzând Iisus, le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt și, dacă Mi-l veți spune, vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea.
25
Botezul lui Ioan de unde era? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom zice: Din cer, ne va zice: Pentru ce, dar, nu l-ați crezut?
26
Iar dacă vom zice: De la oameni, ne temem de mulțime, căci toți pe Ioan îl au ca proroc.
27
Și răspunzând lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a și El lor: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.
28
Ce vi se pare însă? Un om avea doi fii și, venind la cel dintâi, a zis: Fiule, du-te astăzi, lucrează în via mea.
29
Iar el, răspunzând, a zis: Nu voiesc; dar după aceea, pocăindu-se, s-a dus.
30
Și venind la celălalt, i-a zis la fel. Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, doamne; și nu s-a dus.
31
Care din cei doi a făcut voia tatălui? Zis-au: Cel dintâi. Zis-a lor Iisus: Adevărat vă spun că vameșii și desfrânatele vă iau înainte în împărăția lui Dumnezeu.
32
Căci a venit Ioan la voi pe calea dreptății și nu l-ați crezut; iar vameșii și desfrânatele l-au crezut; iar voi, văzând, nici după aceea nu v-ați pocăit ca să-l credeți.
33
Altă pildă ascultați: Era un om tatăl familiei, care a sădit o vie și a împrejmuit-o cu țărcuri și a săpat în ea teasc și a zidit turn și a dat-o în arendă unor vii și a plecat.
34
Iar când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vii, să ia roadele lui.
35
Și vierii, luând pe robii lui, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, pe altul l-au împroșcat cu pietre.
36
Iarăși a trimis alți robi, mai mulți decât cei dintâi, și le-au făcut la fel.
37
La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor rușina de fiul meu.
38
Dar vierii, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să-i luăm moștenirea.
39
Și luându-l, l-au scos afară din vie și l-au omorât.
40
Când va veni, dar, domnul viei, ce va face vierilor acelor?
41
Zis-au Lui: Pe cei răi rău îi va pierde și via o va da la alți vieri, care să-i dea roadele la vremurile lor.
42
Zis-a lor Iisus: N-ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au lepădat-o zidarii, aceasta s-a făcut cap de unghi; de la Domnul s-a făcut aceasta și este minunată în ochii noștri?
43
De aceea vă spun că se va lua de la voi împărăția lui Dumnezeu și se va da unui neam care să-i facă roadele.
44
Și cel ce va cădea peste piatra aceasta se va sfărâma; iar peste cine va cădea ea, îl va sfărâma.
45
Și auzind arhiereii și fariseii pildele Lui, au înțeles că despre ei grăiește.
46
Și căutând să-L prindă, s-au temut de mulțimi, că-L aveau ca proroc.
Comentariul spiritual al Capitolului 21
Intrarea triumfală în Ierusalim - Regele smerit (versetele 1-11)
Intrarea în Ierusalim marchează începutul săptămânii patimilor și reprezintă momentul în care Iisus Se prezintă oficial ca Mesia lui Israel. Totul este organizat cu o precizie profetică care arată că aceasta nu este o întâmplare spontană, ci împlinirea unui plan divin.
Betfaghe și Muntele Măslinilor au semnificații profetice. Betfaghe înseamnă "casa smochinilor", iar Muntele Măslinilor era locul de unde, conform profetului Zaharia, Mesia urma să începă domnia Sa asupra Ierusalimului.
Trimiterea celor doi ucenici pentru asina și mânzul ei arată autoritatea suprananurală a lui Iisus. "Că I-i trebuie Domnului" - această simplă explicație este suficientă pentru a obține ceea ce este necesar. Aceasta sugerează fie o înțelegere prealabilă, fie recunoașterea intuitivă a autorității mesianice.
Citatul din Zaharia 9:9 este crucial pentru înțelegerea naturii acestei intrări: "Iată Împăratul tău vine la tine blând și șezând pe asină". Asina era animalul păcii, spre deosebire de cal, care era animalul războiului. Hristos vine ca un Rege al păcii, nu ca un cuceritor militar.
"Blând" (praus) este aceeași calităte din Fericiturile: "Fericiți cei blânzi". Acest lucru arată că Împărăția lui Dumnezeu nu se stabilește prin violență, ci prin blândețea care biruiște prin iubire.
Reacția mulțimii - își ăstern hainele și ramurile pe cale - era gestul tradițional de primire a unui rege. Aceasta arată că oamenii recunosc dimensiunea regală a momentului, chiar dacă nu înțeleg pe deplin natura acestei regalități.
"Osana Fiului lui David!" - strigătul mulțimii combină o rugăciune ("Osana" = "salvează-ne") cu o mărturisire mesianica ("Fiul lui David"). "Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului" este citat din Psalmul 118, psalm care era cântat la sărbătorile pelerinajului.
"Toată cetatea s-a cutremurat" - verbul "cutremurat" (seisthēnai) este același folosit pentru cutremure. Prezența lui Iisus provoacă o mișcare seismică spirituală în Ierusalim. Întrebarea "Cine este Acesta?" arată că identitatea Lui nu este clară pentru toți.
"Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii" - răspunsul mulțimii este adevărat dar incomplet. El este într-adevăr profet, dar este mai mult decât atât. Această identificare parțială prefigurează respingerea care va urma.
Curățirea templului - Casa Tatălui (versetele 12-17)
Curățirea templului este o acțiune profetică care demonstrează autoritatea mesianica și anunță judecata asupra sistemului religios corupt. În Evanghelia lui Matei, aceasta urmează imediat după intrarea triumfală, arătând că regele-Mesia vine mai întâi să curețe casa Tatălui Său.
"Cei ce vindeau și cumpărau" în templu transformat locul sfint într-o piață. Schimbătorii de bani erau necesari pentru conversia diferitelor monede în șecheli de templu, iar porumbeii erau pentru jertfele săracilor. Prin urmare, aceste activități aveau o justificare practică.
Problema nu era activitățile în sine, ci locul și spiritul în care se desfășurau. Curtea neamurilor, singurul loc unde neamurile puteau să se roage, devenise o piață zgomotoasă care îi împiedeca pe cei care căutau pe Dumnezeu.
Geste lui Hristos - "a scos afară", "a răsturnat mesele și scaunele" - sunt acțiuni profetice puternice, nu simple explozii de furie. El demonstrează că are autoritate asupra templului pentru că este Fiul celui care locuiește în el.
"Casa Mea casă de rugăciune se va chema" - citatul din Isaia 56:7 subliniază scopul adevărat al templului. Mai important, Hristos spune "Casa Mea", claimând o autoritate proprietarială asupra templului - o afirmație foarte îndrăzneață.
"Voi ați făcut-o peșteră de tâlhari" - citatul din Ieremia 7:11 nu se referă doar la hoție financiară, ci la faptul că tempul devenise un refugiu pentru cei care comit răul, gândind că simplele ritualuri religioase îi apără de consecințele faptelor lor.
"Au venit la El în templu orbi și șchiopi și i-a vindecat" - după curățirea spațiului, Hristos transformă templul în ceea ce trebuia să fie: un loc de vindecare și restaurare. Contrastul este izbitor - în loc de comerț, vindecarea; în loc de exploatare, compasiune.
"Osana Fiului lui David!" - strigătul copiilor în templu face ca arhiereii și cărturari să se supere. Ei sunt deranjați nu de activitate comerțială, ci de lauda adresată lui Iisus. Aceasta dezvăluie adevăratele lor priorități.
"Din gura pruncilor și a celor ce sug Ţi-ai gătit laudă" - răspunsul lui Hristos din Psalmul 8:2 arată că adevărata recunoaștere a lui Dumnezeu vine adesea de la cei mai simpli și mai nevinovați, nu de la elita religioasă.
Blestemarea smochinului - Judecata asupra lipsei de rod (versetele 18-22)
Episodul cu smochinul blestemat are una din cele mai întunecate simbolistici din ministerul lui Iisus. Smochinul reprezintă Israel în multe texte profetice, iar lipsa de fructe simbolizeață lipsa de răspuns spiritual autentic la chemarea lui Dumnezeu.
"Dimineața, întorcându-Se în cetate, a flămânzit" - foamea lui Hristos este reală și umană, arătând autenticitatea întrupării Lui. El experimentează nevolia fizică la fel ca toți oamenii.
Smochinul "cu multe frunze dar fără fructe" reprezintă perfect hipocrizia religioasă. Promite mult prin aparență (frunzele luxuriante), dar nu oferă hrană spirituală reală (fructele). Era primăvara, deci nu era timpul natural al fructelor, dar frunzele sugerau promisiunea de fructificare.
"Să nu mai iasă rod din tine în veci!" - blestemul este dramatic și final. Nu este o explozie de furie, ci o declarație profetică despre consecințele lipsei de rod spiritual. În textul biblic, Dumnezeu așteaptă rod de la poporul Său.
"Îndată s-a vestejit smochinul" - imedietatea rezultatului arată puterea supranaturală a lui Hristos și realitatea judecății divine. Ceea ce pare sănatos în exterior poate fi mort spiritual în interior.
Uimirea ucenicilor - "Cum îndată s-a vestejit smochinul?" - arată că ei nu înțelegeau încă pe deplin simbolismul actului. Ei se concentrează asupra minunii fizice, nu asupra mesajului spiritual.
Învățătura despre credință - "De veți avea credință și nu vă veți îndoi" - nu este doar despre puterea de a face minuni spectaculoase. "Muntele" în limbajul biblic poate simboliza obstacole mari sau chiar puteri politice (cum era Templul pe Muntele Sion).
"Toate câte veți cere în rugăciune, având credință, veți lua" - aceasta nu este o garanta de împlinire a oricărei dorințe, ci o promisiune că rugăciunea autentică, în conformitate cu voia lui Dumnezeu, va fi ascultată.
Întrebarea despre autoritate - Sursa puterii (versetele 23-27)
Confruntarea cu arhiereii și bătrânii poporului arată tensiunea crescândă între Iisus și établishment-ul religios. Întrebarea lor pare legitimă, dar este de fapt o capcană pentru a-L compromite pe Iisus.
"Cu ce putere faci Tu acestea? și cine Ţi-a dat puterea aceasta?" - întrebarea vizează atât acțiunile din templu, cât și întreaga Sa activitate de învățătură și vindecare. Ei caută recunoașterea oficială a autorității lor.
Contra-întrebarea lui Hristos despre botezul lui Ioan este strategică. Ioan și Iisus au fost legați în percepția publică, iar recunoașterea autorității lui Ioan ar implica și recunoașterea autorității lui Iisus.
Dilema lor arată ipocrizia: dacă botezul lui Ioan era "din cer", de ce nu l-au acceptat? Dacă era "de la oameni", de ce se tem de mulțime? Ei sunt prinși între adevărul care îi condamnă și minciuna care îi compromite public.
"Nu știm" - răspunsul lor este o mărturisire de faliment spiritual. În calitate de conducători religioși, ei ar fi trebuit să fie capabili să discearnă sursele autorității spirituale.
"Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea" - răspunsul lui Hristos nu este obstrucționism, ci o demonstrație că cei care refuză să recunoască adevărul evident nu merită să primească revelații suplimentare.
Parabolele de condamnare - Voia vs. vorbele (versetele 28-46)
Parabola celor doi fii ilustrează diferența între comportamentul aparent și obediența reală. Primul fiu reprezintă pe cei considerați "păcătoși" - vameșii și prostituatele - care inițial refuză chemarea lui Dumnezeu, dar se pocăiesc și o acceptă.
Al doilea fiu reprezintă conducătorii religioși care spun "Mă duc, doamne" dar nu se duc. Ei afirmă cu autoritate devotamentul față de Dumnezeu, dar refuză să-l practiceă atunci când El vine în persoana lui Ioan și a lui Iisus.
"Vameșii și desfrânatele vă iau înainte în Împărăția lui Dumnezeu" - aceasta este una din cele mai șocante declarații din Evanghelie pentru auditorul religios. Cei considerați cei mai răi păcătoși intră înaintea conducătorilor religioși.
Parabola vierilor răi extinde tema la întreaga istorie a lui Israel. Via reprezintă pe Israel, vierii reprezintă conducătorii religioși, robii reprezintă profeții, și fiul reprezintă pe Hristos Însuși.
"Se vor rușina de fiul meu" - așteptarea stăpânului arată că Dumnezeu așteaptă respect pentru Fiul Său. Dar vierii gândesc că prin uciderea moștenitorului pot moșteni ei via.
"L-au scos afară din vie și l-au omorât" - aceasta este o profeție clară despre răstignirea care va avea loc în afara zidurilor Ierusalimului. Hristos prevestește propria Lui moarte prin această parabolă.
"Piatra pe care au lepădat-o zidarii, aceasta s-a făcut cap de unghi" - citatul din Psalmul 118 arată că respingerea nu este finalul poveștii. Cel respins va deveni fundamentul noii construcții spirituale.
"Se va lua de la voi Împărăția lui Dumnezeu și se va da unui neam care să-i facă roadele" - aceasta nu este o respingere eternă a poporului evreu, ci o recunoaștere că conducerea spirituală va fi transferată apostolilor și Bisericii.
"Au înțeles că despre ei grăiește" - claritatea mesajului a fost evidentă chiar și pentru adversarii Lui, dar acest lucru nu i-a determinat să se pocăiască, ci i-a întărâtat în opoziție.
Învățăminte spirituale pentru viața creștină
1. Blândețea adevăratei autorități: Autoritatea divină se manifestă prin blândețe și pace, nu prin violență și dominare.
2. Casa Domnului și scopul ei: Locurile de închinare trebuie să rămână spații de rugăciune, vindecare și întâlnire cu Dumnezeu, nu centre de putere sau profit.
3. Fructificarea spirituală: Dumnezeu caută rod autentic în viața credincioșilor, nu doar aparențe religioase impresionante.
4. Puterea credinței autentice: Credința adevărată poate depăși orice obstacol, dar ea trebuie să fie în conformitate cu voia lui Dumnezeu.
5. Autoritatea spirituală și recunoașterea ei: Cei care refuză să recunoască adevărul evident nu merită să primească lumina suplimentară.
6. Importanța faptelor versus cuvinte: Obediența reală față de Dumnezeu se măsoară prin fapte, nu prin declarații religioase.
7. Consecințele respingerii lui Hristos: Respingerea continuă a lui Hristos duce la pierderea privilegiilor spirituale și transferul lor către alții care vor răspunde pozitiv.