Evanghelia după Matei - Capitolul 22
Pilda Nunții și Întrebările Fariseilor
1
Și, răspunzând, Iisus a vorbit iarăși în pilde, zicându-le:
2
Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
3
Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină.
4
Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă.
5
Dar ei, fără să țină seama, s-au dus: unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui;
6
Iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis.
7
Și auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, și trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc.
8
Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici.
9
Mergeți deci la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă.
10
Și ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți.
11
Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat cu haină de nuntă;
12
Și i-a zis: Prietenul meu, cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă? Iar el a amuțit.
13
Atunci a zis împăratul către slujitori: Legați-l de mâini și de picioare și scoateți-l în întunericul cel din afară; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.
14
Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.
15
Atunci, ducându-se fariseii, au ținut sfat cum să-L prindă în vorbă.
16
Și au trimis la El pe ucenicii lor cu irodienii, zicând: Învățătorule, știm că ești adevărat și învăți calea lui Dumnezeu întru adevăr și nu-Ți pasă de nimeni, căci nu te uiți la fața oamenilor.
17
Spune-ne, dar: Ce ți se pare? Se cuvine a da bir Cesarului, sau nu?
18
Cunoștind însă Iisus răutatea lor, a zis: Pentru ce Mă ispitiți, fățarnicilor?
19
Arătați-Mi banul birului. Iar ei I-au adus un dinar.
20
Și le zice: A cui este chipul acesta și scrisul?
21
Zis-au Lui: Ale Cesarului. Atunci le zice: Dați dar Cesarului cele ale Cesarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.
22
Și auzind s-au minunat și, lăsându-L, au plecat.
23
În ziua aceea au venit la El saducheii, care zic că nu este învierea, și L-au întrebat,
24
Zicând: Învățătorule, Moise a zis: Dacă cineva va muri fără copii, fratele lui să se însoare cu nevasta lui și să ridice sămânță fratelui său.
25
Erau la noi șapte frați; și cel dintâi, însurându-se, a murit și, neavând sămânță, a lăsat nevasta sa fratelui său.
26
La fel și al doilea și al treilea, până la al șaptelea.
27
Iar după toți a murit și femeia.
28
La înviere, dar, a căruia din cei șapte va fi nevasta? Căci toți au avut-o.
29
Răspunzând Iisus, le-a zis: Rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
30
Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii în cer.
31
Iar despre învierea morților, n-ați citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, care zice:
32
Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii.
33
Și auzind mulțimile s-au uimit de învățătura Lui.
34
Iar fariseii, auzind că a astupat gura saducheilor, s-au adunat la un loc.
35
Și a întrebat unul dintre ei, legist, ispitindu-L:
36
Învățătorule, care este porunca cea mare în lege?
37
Iar Iisus i-a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.
38
Aceasta este porunca cea mare și dintâia.
39
Iar a doua, asemenea ei: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
40
În aceste două porunci atârnă toată legea și prorocii.
41
Iar adunându-se fariseii, Iisus i-a întrebat,
42
Zicând: Ce vă pare vouă despre Hristos? Al cui fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.
43
Le zice: Cum, dar, David, întru duhul, Îl chiamă Domnul, zicând:
44
A zis Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale?
45
Dacă, dar, David Îl chiamă Domnul, cum este fiul lui?
46
Și nimeni nu putea să-I răspundă un cuvânt, nici nu a îndrăznit cineva din ziua aceea să-L mai întrebe.
Comentariul spiritual al Capitolului 22
Parabola nunții - Invitația Împărăției (versetele 1-14)
Această parabolă este o continuare și o intensificare a parabolei vierilor răi din capitolul anterior. Ea dezbate tema respingerii invitației divine și consecințele acestei respingeri. Nunta reprezintă Împărăția cerurilor, iar Fiul pentru care se face nunta este Hristos Însuși.
Împăratul care organizează nunta reprezintă pe Dumnezeu Tatăl. Nunțile regale erau cele mai mari evenimente sociale din antichitate, necesitând pregătire îndelungată și invitații lansate cu mult înainte. Prima invitație era doar un anunț; cea de-a doua venea când totul era gata.
"Nu au voit să vină" - prima respingere pare relativ pașnică, dar arată o inflexibilitate de bază. Cei invitați pur și simplu nu sunt interesați de ceea ce oferă împăratul, indiferent de măreția gestului.
"Juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata" - aceasta arată că Dumnezeu a făcut toate pregătirile pentru mântuire. Jertfa a fost deja adusă, prețul a fost plătit. Nu lipsește nimic din partea lui Dumnezeu.
"Fără să țină seama" - a doua respingere arată indiferență totală. Unii se duc la "țarina sa" (activitățile agricole), alții la "neguțătoria lui" (afacerile comerciale). Preocupările obișnuite ale vieții îi fac să ignore invitația divină.
"Le-au batjocorit și le-au ucis" - a treia reacție este violența activă. Aceasta reprezintă persecutarea profeților și, în final, uciderea lui Hristos. Mesagerii sunt uciși pentru mesajul pe care îl aduc.
"S-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetăților lor i-au dat foc" - aceasta pare să se refere la distrugerea Ierusalimului în 70 d.Hr. prin romani. Judecata istorică urmează respingerii mântuirii.
"Ce poftiți n-au fost vrednici" - problema nu era că invitația era retrasă, ci că cei invitați inițial nu s-au arătat demni de ea prin respingerea sau violența lor.
"La răspântiile drumurilor" - noua invitație se extinde la toată lumea, nu doar la poporul ales inițial. Răspântiile reprezintă locurile unde se întâlnesc toate drumurile - simbolizarea universalității invitației.
"Pe câți veți găsi, chemați-i" - criteriul pentru noua invitație nu este meritul sau dreptatea, ci simpla disponibilitate. "Și răi și buni" - invitația este cu adevărat universală.
Omul fără haina de nuntă creează o problemă interpretativă. Haina de nuntă reprezintă pregătirea morală și spirituală necesară pentru a participa la Împărăția lui Dumnezeu. Deși invitația este gratuită, participarea cere o transformație reală.
"Cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă?" - întrebarea nu este agresivă, ci o oportunitate de explicație. "A amuțit" - tăcerea arată că omul nu are justificare pentru starea lui nepregătită.
"Legați-l de mâini și de picioare și scoateți-l în întunericul cel din afară" - pedeapsa este excluderea de la festival. "Plânsul și scrâșnirea dinților" este expresia regretului și a arderii pentru ocazia pierdută.
"Mulți sunt chemați, dar puțini aleși" - concluzia nu limitează harul lui Dumnezeu, ci recunoaște realitatea că mulți dintre cei chemați nu răspund corespunzător la invitație.
Întrebarea despre bir - Caesar vs. Dumnezeu (versetele 15-22)
Această întrebare pare să fie o capcană perfectă: dacă Iisus spune să se plătească birul, va fi considerat un colaboraționist cu opresoriir romani; dacă spune să nu se plătească, va fi considerat un revoltător împotriva Romei. Fariseii și irodienii, de obicei adversari în alte contexte, se aliază pentru a-L prinde pe Iisus.
"Știm că ești adevărat și înveți calea lui Dumnezeu întru adevăr și nu-Ți pasă de nimeni" - lauda lor este ironică, dar în realitate este exactă. Ei recunosc neintențional caracteristicile care fac din Isus învățătorul perfect: integritatea, adevărul, și nepărtinitorul.
"Nu te uiți la fața oamenilor" - aceasta înseamnă că Isus nu Se lasă influențat de statutul social, bogăția, sau afilierile politice. El tratează fiecare persoană pe baza adevărului, nu pe influență sau prejudecăți.
"Fățarnicilor" - Isus vede direct în inimile lor. "Pentru ce Mă ispitiți" - El recunoaște că întrebarea lor nu este o căutare sinceră a adevărului, ci o încercare de a-L compromite.
"Arătați-Mi banul birului" - cererea de a vedea moneda este strategică. Dinarul roman nu avea doar valoare economică, ci era și un simbol politic. Posedarea și folosirea acestor monede implica o acceptare, la un nivel, a autorității romane.
"A cui este chipul acesta și scrisul?" - pe dinar era imaginea lui Tiberius Caesar cu inscripția "Tiberius Caesar Divi Augusti Filius Augustus" (Tiberius Caesar, Fiul divinului Augustus). Moneda însăși răspunde la întrebarea despre apartenență.
"Dați dar Cesarului cele ale Cesarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu" - răspunsul lui Isus este profund în simplitatea sa. El recunoaște existența a două domenii: temporal și etern, politic și spiritual, dar fără a le face autonome unul față de celălalt.
"Cele ale Cesarului" includ nu doar taxele, ci și responsabilitățile civice. Creștinii trebuie să fie cetățeni buni. "Cele ale lui Dumnezeu" includ în cele din urmă tot ce există, căci toate aparțin lui Dumnezeu, dar în mod special se referă la închinare, loialitate și devoțiune spirituală.
Principiu important: Caesar nu poate pretinde ceea ce aparține lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu ignoră responsabilitățile legitime din domeniul temporal. Provocarea este discernerea unde se trasează aceste linii.
Saducheii și învierea - Realitatea vieții veșnice (versetele 23-33)
Saducheii erau conservatori religioși care negau învierea, nemurirea sufletului, și existența îngerilor. Ei acceptau doar Torah-ul (Pentateuhul) ca Scriptură autoritativă. Întrebarea lor despre înviere era menită să ridiculizeze doctrina prin demonstrarea absurdității ei presupuse.
"Moise a zis: Dacă cineva va muri fără copii, fratele lui să se însoare cu nevasta lui" - ei citează legea căsătoriei leviratice (Deuteronom 25:5-10). Această lege era menită să păstreze liniile familiale și să ofere securitate economică văduvelor.
Cazul ipotetic al șapte frați și o femeie este extrem de complicat - probabil un experiment mental conceput pur să creeze o enigmă logică. Logica era: dacă există înviere, a cui soție va fi? Cu siguranță aceasta creează o imposibilitate.
"Rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" - Isus identifică două probleme fundamentale cu gândirea lor: ignoranța Scripturii și ignoranța puterii lui Dumnezeu.
"La înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii în cer" - acest răspuns recadrează complet problema. Căsătoria este o instituție temporală pentru această viață pământească. În viața de înviere, relațiile există la un nivel complet diferit.
Comparația cu îngerii nu înseamnă că oamenii înviați devin îngeri, ci că ei împart anumite caracteristici: nu se căsătoresc, nu mor, trăiesc în prezența imediată a lui Dumnezeu.
"N-ați citit ce vi s-a spus de Dumnezeu?" - acum Isus abordează eroarea lor doctrinală fundamentală prin apelarea la Pentateuh însuși, pe care pretindeau că îl acceptă.
"Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov" - timpul verbului este crucial. Dumnezeu nu a spus "Am fost Dumnezeul lor" ci "Sunt Dumnezeul lor". Aceasta sugerează o relație continuă, nu una care s-a încheiat cu moartea.
"Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii" - dacă Dumnezeu este încă Dumnezeul lor, atunci într-un anumit sens ei trebuie să fie încă vii. Moartea nu poate rupe relația fundamentală dintre Dumnezeu și cei care ÎI aparțin.
Reacția mulțimilor arată că această învățătură despre înviere a fost profund impresionantă, nu doar ca o dezbatere abilă, ci ca o revelatie spirituală.
The Greatest Commandment - Love's Supremacy (versetele 34-40)
După ce saducheii sunt redus la tăcere, fariseii se adună pentru o ultimă încercare de a-L încurca pe Iisus. Ei trimit un "expert în lege" (νομικός), cineva instruita special în subtiltățile legii iudaice. Întrebarea despre "marea poruncă" era o temă de dezbatere autentică printre rabini.
Tradiția iudaică număra 613 porunci în Torah (248 pozitive, 365 negative). Ceruții dezbteau care erau mai importante și cum se relau una cu alta. Unii sublinia respectarea ritualurilor, alții comportamentul etic, iar alții credințele teologice.
"Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău" - Iisus citează Deuteronomul 6:5, Shema, pe care fiecare evreu devotat o recita zilnic. Era deja recunoscută ca fiind fundamentală.
"Toată inima" se referă la angajamentul emoțional total; "tot sufletul" la angajamentul vital complet; "tot cugetul" la angajamentul intelectual deplin. Aceasta nu este o devoțiune parțială, ci o predare absolut totală în fața lui Dumnezeu.
"A doua, asemănătoare ei: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți" - nimeni nu întrebase despre o a doua poruncă, dar Iisus o oferă de bunăvoie din Leviticul 19:18. El declară că aceste două sunt inseparabile.
"Asemănătoare ei" nu înseamnă "asemănătoare ca importanță" ci "asemănătoare ca natură". Iubirea pentru Dumnezeu și iubirea pentru aproapele nu sunt două tipuri diferite de iubire, ci aceeași iubire exprimată în două direcții.
"Ca pe tine însuți" este standardul de comparație. Iubirea de sine sănătoasă (grija pentru bunast area, dorinta pentru fericire, preocuparea pentru siguranță) devine măsura pentru iubirea aproapelui. Nu absorbția narcisistică de sine, ci grija sănătoasă pentru sine extinsă spre ceilalți.
"În aceste două porunci atârnă toată legea și prorocii" - toate celelalte porunci își găsesc înțelesul și scopul în aceste două. Ele nu înlocuiesc alte porunci, ci oferă cadrul interpretativ pentru înțelegerea lor.
"Atârnă" (κρέμαται) înseamnă literal "atârnă". Ca hainele care atârnă pe sfoară sau tablourile care atârnă pe perete, toate celelalte obligații spirituale și morale își primesc sprijinul din aceste două angajamente fundamentale de iubire.
Iisus interogează - Son și Lord (versetele 41-46)
Acum Iisus schimbă rolurile și devine interogator mai degrabă decât interogat. Întrebarea Sa nu este o ghicit oare pentru divertismentul intelectual, ci o cercetare profundă în hristologie - cine este El în realitate.
"Ce vă pare vouă despre Hristos? Al cui fiu este?" - întrebarea pare simplă, aproape elementară. Orice copil evreu ar fi putut răspunde: Mesia ar fi "fiul lui David", împăratul promis din neamul lui David.
"Al lui David" - răspunsul lor este corect dar incomplet. Așteptările mesianice se concentrau pe restaurarea politică a împărăției lui David, un războinic-împărat puternic care ar învinge dușmanii și ar restabili independența politică a lui Israel.
"Cum, dar, David, întru duh, Îl chiamă Domnul?" - acum Iisus cercetează mai adânc. Dacă Mesia este descendențul lui David, de ce ar numi David pe el "Domnul"? În cultura antică, strămoșii nu se referă de obicei la descendenți cu titluri de superioritate.
Citatul din Psalmul 110:1 - "A zis Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea" - era larg recunoscut ca mesianic. Dar creează o enigmă: David numește pe cineva "Domnul meu" vorbind întotdeauna despre "Domnul" (Yahweh). Cine este acest "Domn" distinct de Yahweh dar căruia îi vorbește Yahweh?
"Până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale" - imaginea este a unei victorii complete. Adversarii devin scăunel pentru picioare, simbol al triumfului absolut și al dominatului.
"Dacă, dar, David Îl chiamă Domnul, cum este fiul lui?" - întrebarea pătrunde la inima identității lui Hristos. El este într-adevăr descendențul lui David (fiul) dar și superiorul lui David (Domnul). Acest paradox poate fi rezolvat doar prin recunoașterea naturii Sale divine.
"Nimeni nu putea să-I răspundă un cuvânt" - tăcerea lor nu este doar o înfrângere intelectuală, ci o recunoaștere spirituală. Întrebarea atinge ceva prea profund pentru ca înțelepciunea umană să poată înțelege pe deplin.
"Nici nu a îndrăznit cineva din ziua aceea să-L mai întrebe" - aceasta marchează sfârșitul încercărilor organizate de a-L prin pe Iisus. Își dau seama că au de-a face cu Cineva a cărui cunoaștere depășește categoriile lor.
Răspunsul implicit la întrebarea lui Iisus este că El întrup ează atât umanitatea (fiul lui David) cât și divinitatea (Domnul lui David). El este împlinirea ultimă a speranțelor mesianice, dar în moduri care depășesc așteptările umane.
Învățăminte spirituale pentru viața creștină
1. Universalitatea invitației divine: Invitația la Împărăția lui Dumnezeu este deschisă tuturor, dar răspunderea pozitivă și pregătirea spirituală corespunzătoare sunt necesare.
2. Echilibrul dintre responsabilitățile civice și spirituale: Creștinii au obligații față de autoritățile pământești și față de Dumnezeu, dar cele din urmă au prioritate.
3. Realitatea învierii: Viața veșnică este fundamental diferită de viața pământească, cu relații și priorități complet transformate.
4. Supremația iubirii: Toate poruncile și obligațiile religioase găsesc înțelesul și împlinirea lor în iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.
5. Misterul persoanei lui Hristos: Iisus este atât complet uman, cât și complet divin - o realitate care depășește înțelegerea pur umană.
6. Importanța răspunsului la invitația divină: Simpla primire a invitației nu este suficientă - trebuie să fim pregătiți corespunzător pentru participarea.
7. Puterea adevărului divin: Adevărul lui Dumnezeu îi reduce la tăcere pe toți criticii și revelază realități care depășesc calculele umane.