Evanghelia după Matei - Capitolul 27
Răstignirea lui Hristos
1
Iar dimineața fiind, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L condamne la moarte.
2
Și legându-L, L-au dus și L-au dat dregătorului Pilat.
3
Atunci Iuda, cel ce-L dăduse pe mână, văzând că a fost osândit, pocăindu-se, a dus înapoi cei treizeci de arginți arhiereilor și bătrânilor,
4
Zicând: Am păcătuit dând pe mână sânge neprihănit. Iar ei au zis: Ce ne pasă nouă? Tu vezi!
5
Și aruncând argintii în templu, s-a dus și s-a spânzurat.
6
Iar arhiereii, luând argintii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în visteria templului, că sunt preț de sânge.
7
Și ținând sfat, au cumpărat cu ei țarina olarului, pentru groapă străinilor.
8
De aceea s-a numit țarina aceea Țarina sângelui până în ziua de astăzi.
9
Atunci s-a împlinit ce fusese spus prin Ieremia proorocul, care zice: Și au luat cei treizeci de arginți, prețul Celui prețuit, pe Care L-au prețuit de la fiii lui Israel,
10
Și i-au dat pentru țarina olarului, precum mi-a rânduit Domnul.
11
Iar Iisus a stat înaintea dregătorului; și L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu ești Împăratul Iudeilor? Zis-a lui Iisus: Tu zici.
12
Și pe când Îl pârau arhiereii și bătrânii, nimic nu răspundea.
13
Atunci îi zice Pilat: Nu auzi câte mărturisesc împotriva Ta?
14
Și nu I-a răspuns nici un cuvânt, încât dregătorul se minuna foarte.
15
Iar la praznic avea datina dregătorul să slobozească mulțimii un închis, pe care îl voiau.
16
Și aveau atunci un închis vestit, numit Baraba.
17
Adunându-se ei dar, le-a zis Pilat: Pe care voiți să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Iisus, Care se chiamă Hristos?
18
Căci știa că din pizmă L-au dat pe mână.
19
Iar pe când ședea el pe scaunul de judecată, i-a trimis nevasta lui să-i zică: Să n-ai a face nimic cu dreptul acela, căci mult am pătimit astăzi în vis pentru El.
20
Iar arhiereii și bătrânii au îmbiat mulțimile să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
21
Răspunzând dregătorul, le-a zis: Pe care din cei doi voiți să vi-l slobozesc? Iar ei au zis: Pe Baraba!
22
Le zice Pilat: Ce să fac dar cu Iisus, Care se chiamă Hristos? Îi zic toți: Să fie răstignit!
23
Iar dregătorul a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai tare strigau, zicând: Să fie răstignit!
24
Văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mult se face gălăgie, luând apă, și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele acestui drept; voi vedeți!
25
Și răspunzând tot poporul, a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!
26
Atunci le-a slobozit pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat să fie răstignit.
27
Atunci oștenii dregătorului, luând pe Iisus în pretoriu, au adunat la El toată ceata.
28
Și dezgolindu-L, I-au pus mantie stacojie.
29
Și împletind cunună de spini, au pus-o pe capul Lui și trestie în dreapta Lui; și îngenunchind înaintea Lui, Îl batjocoreau, zicând: Bucură-te, Împăratul Iudeilor!
30
Și scuipând asupra Lui, au luat trestia și Îl loveau în cap.
31
Și după ce L-au batjocorit, au dezbrăcat mantia de pe El și L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.
32
Iar ieșind, au găsit un om cirenian, numit Simon; pe acesta l-au silit să-I ridice crucea.
33
Și venind la locul numit Golgota, care se zice locul căpățânii,
34
I-au dat să bea oțet amestecat cu fiere; și gustând, n-a voit să bea.
35
Iar răstignind pe El, și-au împărțit hainele Lui, aruncând sorții, ca să se împlinească ce fusese spus prin proorocul: Și-au împărțit hainele Mele între ei și pe veșmântul Meu au aruncat sorții.
36
Și ședând, Îl păzeau acolo.
37
Și au pus deasupra capului Lui pricina osândei Lui, scrisă: Acesta este Iisus, Împăratul Iudeilor.
38
Atunci se răstignesc cu El doi tâlhari: unul de-a dreapta și unul de-a stânga.
39
Iar trecătorii Îl huiau, clătinând capetele,
40
Și zicând: Cel ce strici templul și în trei zile îl zidești, scapă-Te pe Tine! De ești Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!
41
La fel și arhiereii, batjocorindu-L cu cărturarii și bătrânii, ziceau:
42
Pe alții i-a mântuit, pe Sine nu Se poate mântui! De este Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce și vom crede în El!
43
S-a încrezut în Dumnezeu; să-L mântuie acum, de-L voiește, căci a zis: Fiul lui Dumnezeu sunt!
44
Și tâlharii care erau răstigniți cu El Îl ocărau la fel.
45
Iar de la ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
46
Iar pe la ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabactani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
47
Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Pe Ilie Îl chiamă Acesta.
48
Și îndată unul dintre ei, alergând și luând burete, l-a umplut cu oțet și, punându-l în trestie, Îi dădea să bea.
49
Iar ceilalți ziceau: Lasă să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.
50
Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, și-a dat duhul.
51
Și iată, perdeaua templului s-a rupt în două, de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat,
52
Și mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care dormeau au înviat,
53
Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate și s-au arătat multora.
54
Iar sutașul și cei ce cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au temut foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
55
Și erau acolo multe femei privind de departe, care urmaseră lui Iisus din Galilea, slujindu-I,
56
Între care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif, și mama fiilor lui Zebedeu.
57
Iar când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care și el era ucenic al lui Iisus.
58
Acesta, mergând la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea.
59
Și luând Iosif trupul, l-a înfășurat în pânză de in curată,
60
Și l-a pus în mormântul său cel nou, pe care îl săpase în stâncă; și, prăvălind piatră mare la ușa mormântului, s-a dus.
61
Și era acolo Maria Magdalena și cealaltă Maria, ședând în fața mormântului.
62
A doua zi însă, care este după pregătire, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat,
63
Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela, pe când era viu, a zis: După trei zile voi învia.
64
Poruncește dar să se păzească mormântul până a treia zi, ca nu cumva, venind ucenicii Lui noaptea, să-L fure și să zică poporului: A înviat din morți; și va fi amăgeala cea din urmă mai rea decât cea dintâi.
65
Zis-a lor Pilat: Aveți strajă; duceți-vă, păziți cum știți.
66
Iar ei, ducându-se, au păzit mormântul, pecetluind piatra cu straja.
Comentariul spiritual al Capitolului 27
Sinuciderea lui Iuda și prețul trădării (v. 1-10)
Capitolul 27 ne prezintă culminarea dramei mântuirii - Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. Începutul capitolului ne arată contrastul dramatic între două răspunsuri la păcat: disperarea lui Iuda și pocăința lui Petru din capitolul anterior.
"Pocăința" lui Iuda (v. 3) nu este adevărata metanoia creștină, ci doar remusșcarea și regretul pentru consecințele faptelor sale. El recunoaște că a "păcătuit dând pe mână sânge neprihănit", dar nu caută iertarea, ci se întoarce la arhierei cu argintii. Răspunsul lor rece - "ce ne pasă nouă?" - arată cum răutatea folosesc oamenii și apoi îi abandon ează.
Sinuciderea lui Iuda este punctul culminant al unei căderi spirituale care a început cu lăcomia și s-a sfârșit cu disperarea. Spre deosebire de Petru, care și-a plâns păcatul și a căutat restaurarea, Iuda alege să se condamne pe sine. Aceasta ne învață că nici un păcat nu este prea mare pentru iertarea lui Dumnezeu, dar trebuie să o căutăm cu umilitate, nu cu disperare.
"Câmpul sângelui" (v. 8) rămâne ca mărturie permanentă a consecințelor păcatului și a vanității averii obținute prin răutate. Argintii trădării nu pot cumpăra fericirea, ci doar morți.
Iisus înaintea lui Pilat (v. 11-26)
Întâlnirea dintre Hristos și Pilat reprezintă conflictul între împărăția lumească și împărăția cerească. Când Pilat întreabă "Tu ești Împăratul Iudeilor?", răspunsul lui Hristos "Tu zici" nu este evaziv, ci o confirmare care lasă pe Pilat să interpreteze ce fel de împărăție este aceasta.
Tăcerea lui Hristos înaintea acuzațiilor împlinește profeția lui Isaia: "Ca un miel care e dus la tăiere și ca o oaie care este mută înaintea celor ce o tund, așa nu-și deschide gura" (Isaia 53:7). Această tăcere nu este slăbiciune, ci puterea celui care nu trebuie să Se apere pentru că adevărul Se apără singur.
Visul soției lui Pilat (v. 19) este o ultimă avertizare divină, o șansă de salvare oferită chiar și celui care urma să pronunțe sentința. Dumnezeu nu-l abandon ează nici pe Pilat, oferindu-i semne clare despre neprihănirea lui Hristos.
Alegerea dintre Baraba și Hristos este simbolică pentru alegerea pe care o face fiecare om: tâlharul care reprezintă violența și păcatul, sau Hristosul care reprezintă dragostea și mântuirea. Că mulțimea alege pe Baraba ne arată cât de adânc poate cădea natura umană când este manipulată de conducatori răi.
Spălarea mâinilor de către Pilat (v. 24) este un gest van - nimeni nu poate să scape de responsabilitate prin ritualuri exterioare când conștiința îi spune adevărul. Declarația poporului "sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri" este o autoblestemare teribilă, dar care ne arată și cât de orbit poate deveni poporul când este condus de lideri corupți.
Batjocorirea și Drumul spre Golgota (v. 27-32)
Batjocorirea lui Hristos de către oștenii romani este o umilire supremă a Regelui cerului. Mantia stăcojie, coroana de spini și trestia ca sceptru sunt o parodie crude a regalității, dar în realitate devin simbolurile adevărate ale împărăției Sale: purpura suferinei, coroana jertfei și sceptrul slăbiciunii care învinge puterea.
Blândețea cu care Hristos suportă aceste umiliri arată perfect iubirea Sa. El nu Se apără, nu ripostează, nu cheamă legiunile de îngeri. Pacea Sa în mijlocul uragan ului de răutate este dovada că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.
Simon Cireneeanul (v. 32) este primul care poartă crucea cu Hristos, devenind simbolul tuturor celor ce vor urma Domnului. Inițial forțat, el primește fara să știe privilegiul de a fi asociat direct cu jertfa mântuirii.
Răstignirea (v. 33-44)
Golgota, "locul căpățânii", devine locul unde Capul Bisericii este ridicat pe cruce pentru mântuirea lumii. Refuzul de a bea oțetul cu fiere arată că Hristos vrea să trăiască din plin suferința, fără să o amorteze. El bea paharul amar al judecății divine până la fund.
Împărțirea hainelor (v. 35) împlinește Psalmul 22:18, arătând că fiecare detaliu al Patimilor era pregătit de Dumnezeu din veacuri. Chiar și în gesturi aparent întâmplatoare ale oștenilor, se împlinește planul divin.
Titlul "Acesta este Iisus, Împăratul Iudeilor" (v. 37) este arătat ironic de Pilat, dar devine proclamație profetică. Pe cruce, Hristos își arată cu adevărat regalitatea - nu prin putere politică, ci prin dragostea supremă.
Răstignirea între doi tâlhari face din Hristos centrul unei scene care rezumă starea umanității: între vinovați, El este singurul nevinovat care moare pentru toți. Batjocurile multimii - "pe alții i-a mântuit, pe Sine nu Se poate mântui" - sunt ironic adevărate: tocmai pentru că nu Se salvează pe Sine, El ne salvează pe noi.
Întunericul și moartea (v. 45-50)
Întunericul de la amiază (v. 45) este semnul cosmic că ceva extraordinar se întâmplă. Natura înșiși jelesc moartea Creatorului ei. Acest întuneric nu este eclipsă naturală (Paștele era la lună plină), ci intervenție directă a lui Dumnezeu.
Strigatul "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (v. 46) este cel mai misterios moment al Răstignirii. Hristos cite ază Psalmul 22:1, un psalm care începe cu plângerea dar se sfârșește cu mărturisirea încrederii în Dumnezeu. În acest strigăt, Fiul trăiește separa rea de Tatăl pe care o aduce păcatul lumii. El devine păcat pentru noi (2 Corinteni 5:21) și simte pentru prima și ultima oară înstrăinarea de Dumnezeu.
Ultimul strigăt cu "glas mare" (v. 50) arată că Hristos nu moare din epuizare, ci își dă voluntar viața. "Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu Insumi o pun" (Ioan 10:18).
Semnele cosmice ale morții (v. 51-54)
Ruperea perdel ei templului (v. 51) simbolizează deschiderea drumului spre Sfintele Sfinte prin jertfa lui Hristos. Bariera dintre Dumnezeu și oameni este înlăturată pentru totdeauna. Templuljudaic își pierde sensul, pentru că adevăratul Templu, Hristos, a fost j ertfit.
Cutremurul și des pic area pietrelor arată că înși creația participă la drama mântuirii. Tot pământul simte moartea Domnului său.
Învierea s finților (v. 52-53) este preg ustar ea Învie rii lui Hristos și dovada că moartea Sa învinge moartea. Ei apar la Ierusalim "după învierea Lui", arătând că Hristos este "cel dintâi născut din morți" (Coloseni 1:18).
Mărturisirea sutașu lui roman (v. 54) este prima recunoaștere publică a dumnezeir ii lui Hristos după moarte. Un păgân vede ce nu au văzut conducatorii religioși ai poporului ales.
Femeile credincioase și înmormântarea (v. 55-61)
Femeile care privesc "de departe" (v. 55) arată credincioşia adevărată care nu abandon ează nici în cele mai întunecate momente. Ele au "urmat" și "slujit" lui Hristos, devenind model de devotament creştin.
Iosif din Arimateea (v. 57) arată că erau și evrei nobili care credeau în Hristos, dar mulți din frică nu se arătau public. Gestul său curajos de a cere trupul lui Iisus este mărturisire deschisă a credinței.
Înmormântarea în "mormântul său cel nou" (v. 60) împlinesc profeția lui Isaia 53:9 - "cu bogatul la moartea Sa". Mormântul nou asigură că Învierea nu poate fi pusă sub semnul întrebării.
Paznicii la mormânt (v. 62-66)
Efor tul arhiereilor de a "păzi" mormântul (v. 64) este ironic - ei încearcă să împiedi ce Dumnezeu a hotărât să se întâmple. Paza lor va deveni martor ia cea mai credibilă a Învie rii.
Chemarea lui Hristos "amăgitor" (v. 63) arată orbit atea spirituală - după toate semnele cosmice de la moartea Sa, ei încă nu vor să recunoască adevărul.
Învățăminte spirituale
Despre jertfa mântuirii: Răstignirea nu este doar moartea unui om bun, ci jertfa supremă a Fiului lui Dumnezeu pentru păcatele lumii. Prin moartea Sa, El nos dăruiește viața veșnică.
Despre suferința nevinovată: Hristos suferă perfect și fără plângere, dându-ne exemplul de răbd are în suferințele nemeritate ale vieții.
Despre judecata umană: Procesul lui Hristos ne arată cum sistemele umane de justiție pot fi corupt e și pot condamna nevinovatul în timp ce îl eliberează pe vinovat.
Despre alegerea între bine și rău: Alegerea între Baraba și Hristos se repetă în viața fiecăruia - alegem drumul violent al lumii sau calea dragostei și jertfei?
Pentru viața noastră: Capitolul 27 ne provoacă să ne întrebăm: recunoaștem în Hristos pe Împăratul nostru? Suntem gata să-I portăm crucea? Îl lasăm singur în momentele gr ele sau rămânem credinciosi ca femeile de la cruce? Răstignirea lui Hristos este centrul istoriei și centrul vieții noastre - toți suntem invitați să răspundem la dragostea arătată pe crucea de la Golgota.